Miliardarul american posedă toate calitățile pentru a părea suspect în ochii Vaticanului: putred de bogat, nu prea diplomat și foarte dur la adresa imigrației ilegale, se arată într-un comentariu Dreuz.info.

Într-un interviu pentru la Repubblica, după ce mai întâi a declarat că nu va emite judecăți despre oamenii politici, Papa nu s-a putut împiedica să adauge o reflecție care pare adresată noului președinte:

„Vreau să înțeleg care sunt suferințele produse săracilor și celor excluși prin modul lor de a acționa.”

Cotidianul italian a titrat:

Trump? Nu judec pe nimeni. Ce mă interesează este să știu dacă îi face să sufere pe săraci.”

Pe vremea când Trump nu era încă decât un candidat, creditat ca perdant sigur în cursa pentru Casa Albă, Papa nu se abținuse de la o critică severă, ca urmare a ideii de a „ridica un zid” la frontiera cu Mexicul.

În februarie, în avion, pe când se întorcea din Mexic, suveranul pontif a declarat:

„O persoană care se gândește să ridice ziduri și nu punți nu este creștin. Asta nu este în Evanghelie. Nu mă amestec, dar spun doar că acest om nu este creștin dacă spune asemenea lucruri.”

De la alegerea lui Trump, Vaticanul este oficial mult mai ponderat. Secretarul de stat Pietro Parolin a spus:

„Să așteptăm să vedem care vor fi alegerile lui Trump în cursul mandatului său. Să-i dăm răgazul să înceapă.”

Însă stânga creștinofobă, orfană de Obama, vede deja în Bergoglio liderul mondial anti-Trump și este gata să se alinieze ipocrită în spatele său.

Dacă Papa pare departe de noua Americă „trumpistă”, catolicii americani, care reprezintă 25% din electorat, erau mult mai sceptici la adresa lui Clinton decât suveranul pontif.

New York Times a scris că majoritatea catolicilor americani (52%) au votat pentru Trump, în vreme ce Clinton a avut mai multă priză la atei, agnostici și doar 45% dintre catolici au votat-o.

În ceea ce-i privește pe protestanți, aceștia au votat în proporție de 58% pentru Trump față de 39% pentru Clinton.

Mike Pence, vicepreședintele nou-ales, care se declară creștin, conservator și republican, a jucat un rol semnificativ în aportul de voturi catolice pentru candidatul Trump.

Imaginea sa, de „bun tată de familie, cu solide valori creștine”, a reușit să contrabalanseze imaginea de „om dur, fără scrupule, a păcătosului Donald Trump, trasată de presă.

Însă tratamentul disprețuitor rezervat creștinilor de către administrația Obama a jucat de asemenea un rol important în favoarea lui Trump, ca și comportamentul elitelor progresiste, pro-avort, pro-căsătorii homosexuale, pro-utere de închiriat, sponsorizate de VIP-urile de la Hollywood, care au susținut-o în mod deschis pe Clinton, proferând uneori amenințări foarte violente la adresa candidatului Trump, după modelul unui anume Robert de Niro.

Nu fără motiv, pe 9 octombrie dimineața, un mesaj ca de doliu apărea pe site-ul Planned Parenthood, colosul care grupează clinicile specializate în avortul industrial pentru minorități. Organizația a finanțat campania lui Clinton, o militantă în favoarea avortului până la ultima zi de sarcină, și care promisese, în schimb, suplimentarea finanțărilor federale.

Această origanizație, finanțată de Stat, vinde organe întregi ale bebelușilor avortați către laboratoare. Responsabilii de asemenea orori ar trebui urmăriți în justiție.

În cursul ultimei dezbateri dintre Trump și Clinton, pe tema avorturilor, Clinton ți-a reiterat opoziția ca guvernul să interzică avorturile până în ultima zi de sarcină, confirmând ceea ce afirmase și anterior: embrionul nu are nici un drept constituțional.

La 9 luni, nu mai vorbim despre un embrion, ci despre un bebeluș, o mică ființă umană care se pregătește să-și ocupe locul în lume. A o împiedica să trăiască înseamnă a comite o crimă. Și această atrocitate a fost afirmată de o mamă și bunică. Însă, pentru a deveni președinte al Statelor Unite, merită să faci niște monstruozități…

Într-o scrisoare deschisă, publicată de Washington Examiner pe 23 ianuarie, total ignorată de presa „mainstream” și purtând titlul „My Vision for a Cultural Life” („Viziunea mea privind o viață culturală”), Trump explica că este împotriva culturii morții și a avortului, cu excepția a trei cazuri: incest, viol și punerea în pericol a mamei. El susținea că dreptul vieții este inalienabil.

Contrar Stângii liberale pro-avort, Donald Trump exprima aici o poziție mai apropiată de cea a Vaticanului, însă aceasta a părut să nu-l intereseze prea mult pe Papa Francisc, mai preocupat de apărarea cu orice preț a politicii imigraționiste și de confiscarea averilor.

Donald Trump nu este inamicul creștinilor și totuși Papa Francisc nu ezită să-l critice,să-l judece și își ascunde cu dificultate antipatia față de miliardar.

În mod paradoxal, șeful Bisericii Catolice pare mai degrabă s-l aprecieze pe acest puternic dușman al creștinilor și evreilor, marele imam de la Al-Azhar, șeicul El Tayeb, primit călduros și cu toate onorurile la Vatican de Francisc, constructor de „punți” cu Islamul.

El Tayeb:

„Islamul nu are nici o vină, totul este din vina islamofobiei.”

Tot El Tayeb a calificat drept „terorism” incidentele islamofobe din Europa, după atacurile care au îndoliat Franța.

Potrivit lui El Tayeb, dacă legile europene sunt incompatibile cu legea islamică, atunci ele trebuie schimbate.

„Dacă anumite legi le impun musulmanilor să facă ceva care se opune cu adevărat religiei lor, ei trebuie să recurgă la căile juridice care permit să-și afirme drepturile și să amendeze legile.”

În 2013, marele imam de la Al-Azhar justifica antisemitismul declarând la televiziunea egipteană:

„Vedeți cum suferim astăzi din cauza sionismului mondial și a iudaismului, în timp ce coexistența noastră pașnică cu creștinii rezistă probei istoriei (?!). De la crearea islamului, acum 1400 de ani, suferim de ingerința iudaică și sionistă în treburile musulmanilor.”

Mai recent, în 2014, șeicul El Tayeb declara că gruparea teroristă ISIS „slujește sionismul în complotul său pentru distrugerea lumii arabe”.

Însă, pentru papa Francisc, omul cel mai îngrijorător rămâne al 45-lea președinte al Statelor Unite.

Spiritul anumitor ființe umane rămâne uneori un mister insondabi, conchide Dreuz.