Social
De ce infrastructura publică ajunge să coste mai mult la final decât pe hârtie. Traseul banilor, pas cu pas
Sursa foto: Ministerul Infrastructurii
Din cuprinsul articolului
Aproape fiecare mare proiect public de infrastructură din România – autostrăzi, căi ferate, spitale, rețele de apă – urmează același scenariu previzibil.
La momentul aprobării, costurile par rezonabile și termenele clare. Câțiva ani mai târziu, valoarea contractului este mai mare, durata s-a prelungit, iar explicațiile sunt fragmentate. Diferența dintre ce s-a aprobat inițial și ce se plătește la final nu este un accident, ci rezultatul unui mecanism administrativ și financiar care se repetă.
Pentru a înțelege de ce infrastructura publică ajunge să coste mai mult decât pe hârtie, traseul banilor trebuie urmărit dincolo de șantier, în documente, rapoarte și reguli europene.
Cum arată costul „de pe hârtie”
La momentul lansării unui proiect, valoarea estimată este construită pe baza unor studii de fezabilitate. Acestea includ costuri cu materialele, manopera, utilajele, proiectarea și o rezervă de risc. În teorie, această rezervă ar trebui să acopere neprevăzutul.
În practică, studiile de fezabilitate sunt adesea realizate cu date incomplete sau depășite. Curtea de Conturi a arătat, în rapoartele sale anuale, că multe proiecte pornesc cu indicatori tehnico-economici subevaluați, tocmai pentru a se încadra în bugete aprobabile politic. Costul inițial devine astfel un prag de lansare, nu o estimare realistă.
Autostrada din Olanda. Sursa foto: Freepik
Ce schimbă PNRR în ecuație și ce nu
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România a introdus o presiune suplimentară: termenele-limită stricte. Fondurile europene sunt condiționate de jaloane, ținte și calendare clare. În teorie, acest lucru ar trebui să disciplineze cheltuielile.
Raportările PNRR arată însă un fenomen recurent. Proiectele sunt lansate rapid pentru a respecta jaloanele, dar intră în execuție cu documentații incomplete. Orice problemă apărută ulterior se transformă în acte adiționale, revizuiri de preț și, implicit, costuri suplimentare.
În multe cazuri, statul preferă să accepte majorări de cost decât să riște pierderea finanțării prin blocarea proiectului.
Rolul finanțatorilor și logica împrumutului
O parte importantă a infrastructurii publice este finanțată din împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiții. BEI finanțează proiecte considerate strategice, dar impune reguli stricte de eligibilitate și monitorizare.
Problema apare atunci când proiectele naționale nu sunt pregătite la nivelul cerut. Ajustările ulterioare, cerute de finanțator sau generate de realitatea din teren, duc la revizuiri de buget. BEI acceptă aceste ajustări dacă proiectul rămâne viabil economic, dar nota de plată crește.
Costul final reflectă mai degrabă adaptarea la realitate decât o deviație nejustificată.
Actele adiționale, veriga invizibilă a scumpirilor
Curtea de Conturi a identificat constant actele adiționale ca principal canal prin care cresc costurile. Modificări de soluții tehnice, exproprieri nefinalizate la timp, relocări de utilități sau descoperiri geotehnice insuficient investigate în faza inițială generează cheltuieli suplimentare.
De cele mai multe ori, aceste costuri nu apar ca „erori”, ci ca ajustări justificate procedural. Problema nu este legalitatea lor, ci frecvența cu care apar, semn că faza de pregătire a proiectelor este structural deficitară.
Inflația și volatilitatea pieței, factorii inevitabili
Un alt element major este evoluția prețurilor. Proiectele publice se întind pe mai mulți ani, iar inflația, fluctuațiile prețurilor la materiale și costurile cu energia afectează direct bugetele.
În ultimii ani, mecanismele de ajustare a prețurilor au devenit regula, nu excepția. Contractele includ formule de indexare, care protejează constructorii de pierderi majore, dar transferă o parte din risc către bugetul public.
Astfel, chiar și proiectele corect estimate inițial ajung să coste mai mult din motive care țin de contextul economic general.
Ce spun rapoartele Curții de Conturi
Curtea de Conturi a României a atras atenția, în mod repetat, asupra lipsei de corelare dintre planificare și execuție. Instituția a constatat întârzieri cronice, bugete revizuite succesiv și o responsabilitate difuză între beneficiari, proiectanți și constructori.
Rapoartele subliniază că majorarea costurilor nu este, de cele mai multe ori, rezultatul unor fraude, ci al unei administrații care acceptă improvizația ca metodă de lucru. Lipsa unor studii solide la început mută problemele în faza cea mai scumpă: execuția.
