De ce a murit Prinţesa Diana?

De ce a murit Prinţesa Diana?

Degeaba, iar răspunsul vine spontan şi sună bizar, ori chiar ironic. Dar s-a scris aşa de mult pe marginea acestei “poveşti”, încât mai că îţi vine sa zici, în cele din urmă, că Lady Di a murit degeaba. În fine…

Într-o zi de 13 august, în anul 1997, Prinţesa Diana l-a luat pe exoticul Dodi Al-Fayed de braţ, cel care îi era iubit de ceva vreme, şi l-a convins să meargă împreună la o faimoasă ghicitoare. Au plecat de la Londra la Chesterfield, cu un elicopter al magazinului "Harrods", aflat în proprietatea tatălui lui Al Fayed, şi au petrecut o oră şi 40 de minute la prezicătoarea Rita Rogers. Mai apelase prinţesa la serviciile ei şi în trecut, cînd nori negri îi traversau căsnicia, dar acum era un moment fericit. Avea încredere în ghicitoare, doar era recomandată de ducesa de York, fosta soţie a prinţului Andrew, a cărei fire fără prejudecăţi era comparată adesea cu a ei. 

Era nerăbdătoare să afle ce le rezervă viitorul. De unde să ştie ea că data de 13 va cunoaşte o stranie şi fatidică "inversare", respectiv 31 august? Cineva avea să declare că cei doi au ieşit palizi de la întrevederea cu clarvăzătoarea. Accidentul a avut loc la 31 august 1997, la ora 00:35 GMT, în tunelul Place de l’Alma, între Sena şi Turnul Eiffel. Dodi Al-Fayed şi Henri Paul, şoferul maşinii (totodată şi cel care se ocupa de securitatea hotelului Ritz) au decedat pe loc. Lady Di respira încă la sosirea ambulanţelor, dar nu se ştia dacă va supravieţui.

Garda de corp, Trevor Rees-Jones era în stare foarte gravă. Paparazzi continuau să facă poze, imperturbabili - oricum vor scăpa ieftin mai târziu. Diana şi bodyguardul sunt transportaţi la Spitalul Salpetriere din Paris. Eforturile medicilor de a salva viaţa Dianei s-au dovedit zadarnice. Prinţesa de Wales moare la ora trei a dimineţii de 31 august. Bodyguard-ul va supravieţui. O poveste reluată la nesfârşit, în fiecare an. Probabil povestea îşi are rostul ei...

De ce am scris despre asta? Ca să nu scriu, degeaba, despre toţi gherţoii români care îşi fâţâie fundurile pe la mare, în vacanţă, şi despre care vom afla oricum de pe acum, unde îşi vor petrece revelionul - de kkt chiar dacă au bani şi posturi înalte.