Datoria externă pe care o are Republica Moldova a scăzut semnificativ
- Nicolae Comănescu
- 30 iunie 2024, 17:30
O veste bună la nivel economic pentru Republica Moldova, țară a cărei datorie externă a scăzut cu un procent important în ultima perioadă. Astfel, la finalul primului trimestru al anului în curs, scăderea a ajuns la o valoare de 1,4%, după cum arată datele oficiale.
Cu cât a scăzut datoria externă din Republica Moldova
După cum arată reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei (BNM), ponderea datoriei externe în Produsul Intern Brut (PIB) a reprezentat aproximativ 61% și s-a micșorat cu 2,4 puncte procentuale față de sfârșitul anului trecut.
Datoria externă publică a reprezentat circa 36% din totalul datoriei externe, însumând peste 3,7 miliarde de lei și diminuându-se cu 2,4%.
Datoria externă privată, cu o cotă de 64% în total, a scăzut cu un procent de 0,7%, după cum notează unica.md.
În altă ordine de idei, în Basarabia, membrii care fac parte din cadrul Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe au discutat, cu reprezentanții ai Băncii Naționale, comunității bancare, organizațiilor relevante, asociațiilor de afaceri și altor părți direct implicate.
A fost vorba despre proiectul de lege care urmărește și are ca mare scop consolidarea cadrului de activitate a Băncii Naționale a Moldovei. Astfel, președintele Asociației Băncilor din Moldova, Dorel Noroc, a vorbit despre necesitatea prelungirii termenului de examinare a contestațiilor împotriva încheierii (proiectul de lege prevede un termen de până la 10 zile).
Discuții care vizează Banca Națională
El a calificat drept una prea generală prevederea referitoare la revocarea licenței băncii (proiectul de lege propune revocarea licenței dacă banca este implicată în activități de spălare a banilor sau comite încălcări ale cerințelor de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului).
S-a atras atenția asupra caracterului discutabil al introducerii unor specificații ce urmăresc unele reglementări interne și alte observații și sugestii. Proiectul de lege vrea să schimbe consolidarea cadrului de reglementare aplicabil activității Băncii Naționale, ținând seama de standardele internaționale aplicabile băncilor centrale.
Acesta prevede dispoziții specifice care iau în considerare statutul și obiectivele urmărite de Banca Națională în calitate de autoritate de rezoluție, autoritate de autorizare și supraveghere a băncilor, a prestatorilor de servicii de plată, a emitenților de monedă electronică și a altor entități în conformitate cu legislația, precum și specificul industriilor reglementate și supravegheate de Banca Națională.