Data plății pensiilor pe card se schimbă în luna iulie. Când se vor vira pe card

Data plății pensiilor pe card se schimbă în luna iulie. Când se vor vira pe card

Data plății pensiilor pe card se schimbă în luna iulie. Aproximativ 2,5 milioane de pensionari care își primesc drepturile prin virament bancar vor încasa pensia mai devreme în luna iulie de la Casa Națională de Pensii Publice. Modificarea este determinată de calendarul zilelor lucrătoare, iar în paralel, majorarea salariului minim de la 1 iulie va influența punctajul de pensie pentru peste un milion de angajați.

Data plății pensiilor pe card se schimbă în luna iulie

În România, aproximativ 2,1 milioane de pensionari primesc pensia prin intermediul Poștei Române. Pentru aceștia, distribuirea sumelor se face în intervalul 1-15 ale fiecărei luni, iar calendarul din iulie rămâne neschimbat. Modificarea îi vizează pe pensionarii care încasează pensia pe card. În prezent, aproximativ 2,5 milioane de persoane primesc drepturile prin transfer bancar.

În mod obișnuit, plata pensiilor pe card este efectuată în data de 12 a fiecărei luni sau, cel târziu, până pe 13.

În luna iulie, data de 12 cade într-o zi de duminică. Potrivit informațiilor publicate de Newsweek, pensiile vor fi virate mai devreme, respectiv vineri, 10 iulie. Astfel, beneficiarii care încasează pensia pe card vor avea banii disponibili cu două zile înainte de termenul obișnuit.

Pentru pensionarii români stabiliți în străinătate, plata pensiilor continuă să fie efectuată în jurul datei de 20 a fiecărei luni.

Salariul minim crește de la 1 iulie

De la 1 iulie, salariul minim brut va crește de la 4.050 de lei la 4.325 de lei. Majorarea îi vizează pe peste un milion de angajați și va aduce o creștere de aproximativ 130 de lei net la salariu. În același timp, modificarea influențează și punctajul utilizat la calculul pensiei. Conform legislației, „Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar realizat la câștigul salarial mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”.

În anul 2026, câștigul salarial mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 9.192 de lei.

În aceste condiții, punctajul lunar pentru un angajat plătit cu salariul minim actual este de aproximativ 0,44 puncte, rezultat din împărțirea sumei de 4.050 de lei la 9.192 de lei. După majorarea salariului minim la 4.325 de lei, punctajul lunar urcă la aproximativ 0,47 puncte.

pensionari

pensionari. Sursa foti: Freepik

Cum influențează majorarea salariului minim pensia viitoare

Creșterea punctajului nu produce efecte imediate asupra pensiilor aflate în plată, însă poate avea impact asupra pensiei viitoare pentru persoanele care lucrează pe salariul minim.

Potrivit calculelor prezentate de Newsweek, diferența acumulată în timp poate aduce un plus estimat de aproximativ 50 de lei pentru o persoană care lucrează 30 de ani pe salariul minim, aproximativ 60 de lei pentru un stagiu de 35 de ani și circa 70 de lei pentru o perioadă de 40 de ani.

Cum se calculează pensia în sistemul public

Punctajul anual este obținut prin media punctajelor lunare din cele 12 luni ale anului. Toate punctajele anuale sunt adunate și formează punctajul contributiv. La acesta se adaugă punctele asimilate pentru perioade precum studiile universitare, serviciul militar sau șomajul, în cuantum de 0,25 puncte pentru fiecare an.

De asemenea, sunt acordate puncte de stabilitate pentru vechimea în muncă:

  • 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat între 25 și 30 de ani;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an lucrat între 30 și 35 de ani;
  • 1 punct pentru fiecare an lucrat peste 35 de ani.

Pensia rezultă din însumarea punctelor de contributivitate, a punctelor asimilate și a punctelor de stabilitate, valoarea totală fiind înmulțită cu valoarea punctului de referință, care este în prezent de 81 de lei. În cazul unei persoane care a lucrat 35 de ani pe salariul minim, calculul estimativ prezentat de sursa citată indică o pensie de aproximativ 1.890 de lei. Calculul final al pensiei este realizat exclusiv de Casa Națională de Pensii Publice, în funcție de situația individuală a fiecărui beneficiar.