Daniel Constantin: Am fost FORŢAŢI să ieşim din ACD, pentru că nu a existat RESPECTUL cuvenit

Daniel Constantin: Am fost FORŢAŢI să ieşim din ACD, pentru că nu a existat RESPECTUL cuvenit

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că partidul său a fost "forţat" să iasă din alianţa cu PNL din cauza lipsei de respect al unor lideri liberali, iar protocolul semnat al Alianţei de Centru Dreapta a fost încălcat încă de la distribuirea funcţiilor guvernamentale.

"Nu noi am fost cei care am vrut să plecăm din ACD. Prin acţiunile pe care le-au făcut, practic ne-au forţat să ieşim. Uitaţi-vă doar pe protocolul pe care l-am dat ieri publicităţii, când eram recunoscuţi în 2012 ca având dreptul la 10 la sută din funcţiile guvernamentale. Cred că avem doi la sută din funcţiile guvernamentale. PNL, în loc de 40 la sută, cred că are 48 la sută. Dar, mă rog, lucrurile astea sunt mai puţin importante. Niciodată, chiar dacă nu a fost respectat acel protocol, nu am ieşit şi am spus: ne rupem de PNL din cauza acestor lucruri. Nu. Ne-am rupt de PNL pentru că nu a existat respectul cuvenit, şi nu mă refer la toţi liderii, mă refer la un număr mic de lideri de acolo care au avut această atitudine", a spus, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, Daniel Constantin, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele PC a menţionat că are o relaţie "deosebită" cu mulţi dintre membrii PNL, şi de la centru, şi din teritoriu, şi din Guvern, şi consideră că în PNL sunt "oameni deosebiţi".

Ne puteți urmări și pe Google News