Dani Oțil și-a făcut praf un prieten. Prezentatorul, enervat la culme pe seama...

Dani Oțil și-a făcut praf un prieten. Prezentatorul, enervat la culme pe seama...sursa. arhivă EVZ

Dani Oțil, unul dintre prezentatorii emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, de pe Antena 1, și-a pus la zid unul dintre prieteni.

Celebrul prezentator de la Antena 1 a răbufnit la adresa celor care nu cred în existența coronavirusului, iar un prieten al său s-a numărat printre victimele sale.

„Mă deranjează oarecum faptul că oameni din jurul meu care, până acum câteva zile erau „nu există, nu există”, deși s-au spălat pe mâini asiduu în alea două luni cât erau cu nevasta acasă și apoi au uitat, acum, când se strânge lațul, sunt într-o agitație: „Să închidem firma! Dani, am vorbit, eu închid”. De ce? „Avem un caz într-o familie a unui coleg, închidem firma”.

Păi zic: Acum…? „Nu mă interesează, eu închid, trec din nou în izolare”. Păi, nu ziseși că nu există? „Ba da, există! Există, am văzut, mi-a trimis poze din spital, eu acolo nu mă duc, are și gândaci, sunt și sandvișurile proaste, nu mă duc”. Zic: Bă, dar acum ți-ai dat seama? „Acuma, da!”. Păi, ai postat că nu există! „Am șters postarea”. Bravo, mă!

Nu uitați că, din primul suflu, aproape o mie de români care trebuiau să stea în spital, pe semnătura lor, s-au cerut acasă. Credeți că oamenii ăia n-au mers să-și ia țigări, la magazin? Evident că locului n-au stat, că doar nu avem noi simț civic, că nu suntem suedeji, ce proști suedejii”, a tunat Dani Oțil.

Mai mult, acesta a reacționant prompt și în timpul matinalului de la Antena 1, tot pe seama bolii Covid-19.

„Viaţa cu Răzvan şi Dani nu mai e atât de funny (n.r.: amuzantă). Lumea este împărţită online, nu-mi vine să cred că sunt urmărit şi citit de atâţia proşti. Am dat la block-uri ieri… Bă, că fiecare crede despre coronavirus este una, fiecare are dreptul să creadă ce vrea, dar să dai mai departe idei extreme spuse de alţi proşti mi se pare deja că suntem nişte proşti organizaţi. Dau la block-uri pe zi… foarte multe.

Se apropie laţul, după cum ştiţi, fiecare vom avea acest virus, important e când îl luăm şi cât de mare e presiunea pusă pe sistemul sanitar. Eu încep să am din ce în ce mai mulţi cunoscuţi şi, culmea, sunt din cei care au vrut neapărat la mare să stea bot în bot cu alţii.

Pentru că ei sunt în spital şi n-au televizor, adică mi-au trimis nişte poze din spital… nu e cel mai drăguţ loc de pe planeta Pământ, îi salut, poate le transmite cineva sau văd pe YouTube, după emisiune, căci viaţa lor cu televizor toată ziua, la fiecare cafea de dimineaţă, pentru câteva săptămâni, s-a suspendat”, a mai zis prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani”.