Război între Dăncilă și Șerban Nicolae înainte de Congres? Culisele unor lupte politice pentru șefia PSD

Război între Dăncilă și Șerban Nicolae înainte de Congres? Culisele unor lupte politice pentru șefia PSD

Premierul Viorica Dăncilă a precizat care au fost motivele pentru care nu s-a prezentat la Parlamentul României la întâlnirea solicitată de Șerban Nicolae.

După ședința Comitetului Executiv al PSD, Viorica Dăncilă a refuzat să spună dacă îl susține sau nu pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat în fruntea BNR, dar i-a transmis un mesaj cu subînțeles liderului senatorilor, Șerban Nicolae.

Miercuri, senatorii din PSD au avut o întâlnire în care au discutat despre posibilitatea de a nu îl susține pe Isărescu și au decis că vor îi vor cere explicații Vioricăi Dăncilă. Numai că premierul nu a fost invitat la întâlnirea senatorilor conduși de Șerban Nicolae.

„Vreau să fac o precizare. Îmi respect foarte mult colegii, colegele, deputații și senatorii din Parlament, întotdeauna am susținut că trebuie ca Parlamentul să fie o instituție respectată. Nu mi-aș fi permis niciodată ca să sfidez pe cineva din Parlament, dar nu am fost miercuri pentru că nu am discutat despre asta. Nu am fost prezentă la Parlament, luni seara am discutat despre o întâlnire cu senatorii, dar nimeni nu m-a anunțat că miercuri, la ora 13.00, vor o întâlnire cu premierul. Eu consider că a fost o mică inadvertență și nu vreau să acuz pe nimeni de acest lucru.”, a explicat Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Congresul extraordinar de sâmbătă vor fi aleşi preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general. S-au înscris în cursa pentru preşedinte PSD: Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă.

Pentru funcţia de preşedinte executiv candidează: Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici şi Sorin Bota.

Pentru secretar general au intrat în competiţie: Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar, Marius Dunca şi Felix Stroe.