Dăncilă golește Fondul de rezervă în traistele primarilor
- Ionel Sclavone
- 29 octombrie 2019, 07:35
Guvernul demis, condus de Viorica Dăncilă, aflat pe final de mandat, a golit Fondul de Rezervă la dispoziția sa ca să deconteze facturile aferente lucrărilor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În ședința de luni, Executivul a alocat 400 de milioane de lei, sumă cu care va fi acoperită aproximativ 40% din valoarea totală a solicitărilor primite din partea primăriilor. Banii au fost luați din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului.
Anunțul privind alocarea financiară în cadrul PNDL a fost făcut de ministrul Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice, Daniel Suciu, la finalul ședinței de Guvern.
„În ședința de Guvern de astăzi s-a aprobat alocarea unei sume de 400 pentru facturile curente legate de derularea PNDL. Suma pe care astăzi am acordat-o prin hotărârea de guvern nu acoperă integral solicitările pe care le avem. În schimb, trebuie să o spun, nu neapărat cu regret, dar cu responsabilitate, Guvernul pe care-l reprezint, cu limitările impuse de actualul statut de guvern interimar, nu poate să facă rectificare de buget şi, împreună cu colegii mei de la Ministerul Finanţelor - şi ştiu ce înseamnă să nu plătim facturi în curs pentru care firmele de construcţii deja au plătit TVA - ne-am asumat să găsim toate soluţiile astfel încât măcar parte din facturile pe care le avem în casă să le plătim“, a declarat Daniel Suciu.
Alocarea financiară a fost limitată de resursele aflate la nivelul Fondului de rezervă dar, potrivit ministrului, plățile vor continua, în condițiile în care au fost primite, spre decontare, facturi în valoare de aproximativ un miliard de lei. Suciu a precizat că următoarea alocare pentru PNDL se va face, zilele viitoare, tot din Fondul de rezervă deoarece acesta este alimentat zilnic:
„Noi, Guvernul PSD, am spus foarte clar că toate facturile care intră până în 30 noiembrie anul curent vor fi plătite până la finalul anului bugetar în curs. De atunci, realităţile politice s-au schimbat şi întrucât nu mai putem face rectificarea de buget avem doar nişte instrumente limitate la dispoziţie. Şi o să susţin în continuare ca până la instalarea unui nou Guvern să mai avem încă o HG de alocare a unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru plata şi a diferenţei rămase (...) şi vom face acest lucru până în ultima zi de mandat“.
Orban cere criterii obiective de repartizare a fondurilor
Pe de altă parte prim-ministrul desemnat, Ludovic Orban nu este de acord cu modul în care sunt achitate facturile prin PNDL. În opinia sa, deși Programul este util pentru dezvoltarea comunităților locale, banii sunt dați pe criterii politice iar acest lucru trebuie să înceteze. Orban a precizat că trebuie făcute reguli clare astfel ca fondurile să fie alocate după criterii obiective:
„PNDL este util pentru comunitățile locale, un program într-un stadiu avansat, deja se află în execuție aproape toate proiectele aprobate. Ce vreau să spun e că din punctul nostru de vedere plățile nu trebuie condiționate politic, ci trebuie să existe o regulă foarte simplă prin care situațiile de lucrări avizate care intră la plată să fie luate în ordinea în care sunt depuse, în măsura în care sunt conforme cu prevederile legale, fără să se țină cont de apartenența politică a primarilor care beneficiază de aceste proiecte și de decontările lucrărilor efectuate“.