Dan Diaconescu a revenit la TV. Transmite din clădirea Ambasadei Rusiei
- Andrei Pospai
- 18 februarie 2025, 11:20

Dan Diaconescu a anunțat că a revenit pe micile ecrane, după ce a expirat interdicția de 12 ani de a apărea la TV. Realizatorul a moderat prima sa emisiune la Job TV, un post cu acoperire în București și județul Ilfov, care ar avea sediul într-o clădirea a Ambasadei Rusiei.
Dan Diaconescu a spus că OTV a început să transmită pe emisia Job TV.
"După condamnarea mea fulgerătoare pentru un viol care n-a existat, debutez pe cablu după 12 ani de interdicție", a declarat acesta.
„De poimâine încolo expiră interdicţia de 12 ani”, a mai spus el.

Dan Diaconescu. Sursa foto: Facebook/Dan Diaconescu
Clădirea ar aparține Ambasadei Rusiei
Dan Diaconescu a fost condamnat în martie 2015 la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru şantaj și a primit 12 ani interdicție de a mai modera emisiuni tv.
Postul de televiziune Job TV are sediul în centrul Bucureştiului, în zona Charles de Gaulle, și a primit licenţă de la CNA în toamna lui 2019, fiind lansată cu finanţare prin programul Start Up Nation.
Proprietarul este Sorin Voinea. Conform G4Media, Job TV ar funcționa la etajul 1 într-o clădire aparținând Ambasadei Rusiei la București, în piața Charles de Gaulle.
Condamnat în dosarul minorelor
În urmă cu o săptămână, Dan Diaconescu a fost condamnat la închisoare de Judecătoria Constanța, în dosarul în care este acuzat că a întreținut relații sexuale cu două minore.
El a primit trei pedepse: două de 5 ani și 9 luni și una de 1 an. După contopirea acestora a rezultat pedeapsa de opt ani și patru luni de închisoare.
„Ăsta e statul paralel care lucrează și lupta mea cu el de abia acum începe”, a spus el după aflarea sentinței.
Realizatorul tv a mai spus că se crede nevinovat. „Am crezut că e o glumă. Văd acum că gluma se îngroașă și nu știu ce fac ei acolo”, a adăugat el.