Dan Capatos, amintiri de senzație din perioada în care lucra la Evenimentul Zilei. Niciodată nu mi-am luat amendă
- Nicolae Comănescu
- 24 septembrie 2021, 18:26
Dan Capatos a vorbit despre perioada în care a lucrat la „Evenimentul Zilei”, la începutul anilor '90, atunci când cotidianul dădea ora exactă în presa românească.
Dan Capatos, prezentatorul emisiunii Xtra Night Show, și-a amintit de perioada de început din presă. Din vremea în care omul de televiziune lucra la cotidianul „Evenimentul Zilei”. Capatos devora presa începutului anilor '90 și era fanul lui Ion Cristoiu.
Dan Capatos, amintiri din vremea în care lucra la „Evenimentul Zilei”. „Noi eram liderii presei de atunci, iar Ion Cristoiu impusese un standard foarte înalt”
„Citeam, imediat după 90, toate ziarele care apăruseră, eram super-fan Ion Cristoiu. Am zis că dacă am șansa să fiu în proximitatea lui, n-am s-o ratez. Nu din prima am fost pe investigații, am fost pe politic, după aia m-am sucit la investigații. Nu era greu, dar nici ușor, că noi eram liderii presei de atunci, iar Ion Cristoiu impusese un standard foarte înalt”, a povestit Dan Capatos în emisiunea „Star Matinal” de la Antena Stars.
„La secția noastră de investigații - ”Servicii secrete” se numea secția pentru că îngloba Minister de Interne, SRI, etc - fiecare aveam domenii de activitate, adică domenii de care răspundeam. Eu răspundeam de Ministerul de Interne, Poliția Capitalei și S.I.E. Trebuia să știi în fiecare zi tot ce se întâmplă. Dacă pierdeai o știre, îți luai amendă. La ora 12 se afișa lista cu amenzi. Niciodată nu mi-am luat amendă. Trebuia să știi tot ce scriau restul ziarelor, chiar dacă nu se băga în ziar, și să ai o exclusivitate”, și-a amintit Dan Capatos.
„Aveam buget de protocol frumos. Ne duceam la mese, la întâlniri ...până îți făceai surse”
„Exclusivitățile erau mai rare, dar se premiau.Te întâlneai cu fel de fel de colonei, de maiori, la un șpriț. Aveam buget de protocol frumos. Ne duceam la mese, la întâlniri ...până îți făceai surse. Sursele alea, devenind surse de încredere, te ajutau pe viitor ”, a mai spus realizatorul TV, legat de „vremurile de aur” ale presei scrise din România.