Greu de împărtăşit astăzi entuziasmul cu care a primit „gidismul“ generaţia lui Mircea Eliade.
Anume foamea de autenticitate, exfolierea ostentativă a eului în pagină, cu splendorile şi mizeriile unei fiziologii în sălbatică derivă, sinceritatea frizând masochismul, sfidând morala, cutumele, estetica epocii. Un Narcis când suav infantil, când experimentând pervers, trăindu-şi egofilia şi mania excentricităţii la modul estetizant, cu fervori dandyste, într-o senzorialitate luxuriantă. Eliade îl citea la fel de pasionat ca pe Balzac şi Papini, iar Cioran până şi în 1983 îi plătea amical poliţe lui Noica apropo de Gide. „Dacă ar fi să-l credem (pe Noica) - scria el după apariţia „Jurnalului de la Păltiniş“ - în tinereţea noastră el îi citea numai pe marii autori, iar eu numai pe cei de mâna a doua. (...) La Fundaţia Carol, eu eram scufundat în Logische Untersuchungen, în vreme ce el îmi tot lăuda Paludes de Gide...“.
Dar cum să nu exulte înfocaţii tineri criterionişti în faţa unor devize precum: „eu doresc totul“, „îndrăzneşte să fii tu însuţi“, „a fi fericit devine o datorie“, „trebuie să mă chinui în plăcere“, „teama de-a nu fi sincer mă tulbură şi nu mă lasă să scriu. Să fii cât se poate de sincer“! Cum să nu fi fost „adolescentul miop“ sensibil la patima cu care Gide, la douăzeci de ani, voia să absoarbă filologie, mistică şi geografie, fiziologie, chimie, botanică şi entomologie, mărturisind că s-a format sub influenţa Bibliei, a lui Pascal, Eschil, Euripide, Schopenhauer, E.A. Poe, Rembrandt, Bach, Carlyle şi Leonardo da Vinci? Cum să nu şocheze apropierea pe care o face între Imoralistul său şi Zarathustra lui Nietzsche?
Eveniment editorial, desigur: „Jurnalul“ lui André Gide, patru volume, cam 2.500 pagini, la Editura Cartier, de neocolit în orice bibliotecă personală care se respectă. Se poate deplânge lipsa studiului introductiv sau măcar a unei cronologii adnotate (lucru absolut necesar hic et nunc), se pot acuza diferenţele de traducere (Cezar Sandu- Tiţu, Alexandra-Andreea Sandu Tiţu, Raluca Vârlan, Luiza Vasiliu), dar nu se poate nega importanţa apariţiei, mai ales dacă recunoaştem că Gide nu mai reprezintă mare lucru prin opera literară, ci mai mult ca fenomen de expresivitate egotic-autenticistă.
Astăzi avem de ales între biografia intens deviantă şi evocările vieţii li te rare. Pentru cine contează homosexu alitatea autorului (pardon, Gide se consideră pederast, adică iubitor de adolescenţi efeminaţi, ceilalţi fiind pen tru el sodomiţi şi pasivi) va colec- ţiona figurile lui Mark, Octave, Lucien, Paul-Louis ş.a., va umbla cu Gide (inclusiv sexagenar!) prin Congo, Sudan, Tunisia, Egipt, Alger, Andore pe urmele flăcăilor de culoare („o ţară nu-mi place decât în măsura în care îmi oferă mul tiple ocazii de a face sex“) şi va în registra cu mirare capitolul hetero-conjugal şi patern, cu o Madeleine care-i arde scrisorile către un june focos, într-o secvenţă memorabilă (II, p. 377 ş.u.).
Pentru cine contează, însă, viaţa cul turală, mulţimea portretelor şi anecdotica în care se scaldă Valéry, Montherlant, Claudel, Péguy, Gallimard, Malraux, orgoliul lui Francis Jammes, forţa lui Maeterlinck, redingota lui Barbey, lipsa de umor a lui d’An nunzio, flateria vanitoasă a lui Papini, seducţia Annei de Noailles („ar trebui să fii grozav de încăpăţânat să nu cazi sub vraja acestei poetese cu minte arzătoare, dar cu sânge rece“), un Roger Martin du Gard prizat ca alter ego, un Proust vărsându-şi „la umbra fetelor în floare“ cele mai frumoase „amintiri homosexuale“ etc. etc. - „Jurnalul“ constituie un insectar preţios şi cap tivant. Ca să nu mai spun de dosarul stalinismului gidian de circumstanţă, plus salvatoarele retuşuri adiacente, de cina cu Charles de Gaulle din 1943, de notaţiile privind evreitatea, rolul european al Franţei şi Germaniei ş.a.m.d. Gide a trăit între 1869 şi 1951, iar jurnalul cuprinde intervalul 1890-1950. De la 21 la 80 de ani. Antipatic, hărţuitor, plictisitor adesea, dar tenace în sfidare şi trufaşîn provocări, Jurnalul oferă totuşi o experienţă instructivă.
EVZ va publica sâmbăta, începând de mâine, fragmente din jurnal.
Recomandările noastre
