Dan Andronic, despre Iliescu: S-a stins chiar în timpul slujbei de priveghere. Putem spune că s-a împăcat și cu Dumnezeu
- Maria Dima
- 5 august 2025, 20:45
Dan Andronic. Sursa foto: Arhiva EVZJurnalistul Dan Andronic a rememorat câteva momente legate de Ion Iliescu, fostul președinte al României, care a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani: „Ion Iliescu, care s-a declarat din anii ’90 un liber cugetător, dar apropiații lui spuneau că știa Crezul pe dinafară, s-a stins chiar în timpul slujbei de priveghere. Mâine este o mare sărbătoare – Schimbarea la față, suntem în post, deci, într-o formă sau alta, putem spune că s-a împăcat și cu Dumnezeu”.
Legat de activitatea politică a lui Ion Iliesu, Dan Andronic a spus că a fost un personaj extrem de important. „Într-adevăr, a fost fondatorul și sufletul, patriarhul, dacă vreți, mișcării social-democrate din România, după 1989, și a dominat Partidul Social Democrat în toate formele lui, de la FSN, la FDSN, la PDSR și la actualul PSD timp de 35 de ani”, a afirmat jurnalistul în emisiunea Talk B1, moderată de Alex Vlădescu.
Dan Andronic: Era un om ascultat în PSD
Dan Andronic a mai povestit că Ion Iliescu era un om care era ascultat în PSD și care era temut pentru că criticile venite din partea lui dureau foarte tare: „ Domnia sa, până la urmă, făcând ceea ce a spus, la un moment dat, în 1996, în timpul campaniei din ‘96. Eram jurnalist și acopeream, din punct de vedere al Evenimentului Zilei, campania electorală dintre Emil Constantinescu și Ion Iliescu și atunci a spus, la un moment dat, că vrea să moară sărac și cinstit. Până la urmă, așa a murit.
N-a avut nicio condamnare penală în dosarele în care a fost inculpat, deci se poate spune că a murit cinstit. Nu a existat nicio acuzație de corupție. Deci se poate spune că a murit și sărac. Ce să vă spun? Un personaj profetic, într-un anumit fel, pentru România, pentru că a reprezentat acea parte a României care n-a reușit niciodată să se desprindă de trecut.
„Al doilea mandat a fost unul de penitență”
Despre al doilea mandat al lui Ion Iilescu, cel din 2000-2004, Dan Andronic a spus că a fost unul de penitență: „S-a împăcat cu toți foștii adversari, s-a împăcat cu societatea civilă, așa cum se spunea, cu fostul suveran al României, Regele Mihai, cu care avusese niște conflicte dure în anii ’90. A ajuns să decoreze ziariștii de la România Liberă, cu care, la fel, avusese conflicte. Deci, într-un fel sau altul, în al doilea mandat a încercat, și cred că a reușit, să-și închidă toate datoriile istorice. Din momentul ăsta, cred că despre Ion Iliescu se mai poate spune doar Dumnezeu să-l odihnească”.