7 august, zi de doliu național pentru Ion Iliescu. Calendarul funeraliilor, anunțat de Guvern. Update

7 august, zi de doliu național pentru Ion Iliescu. Calendarul funeraliilor, anunțat de Guvern. UpdateSursa foto: Arhiva EVZ

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit la 95 de ani. Guvernul a stabilit că  pe 7 august va fi zi de doliu național în România.

Miercuri și joi, 6 și, respectiv, 7 august 2025, vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului președinte al României, Ion Iliescu, a anunțat Guvernul după ședința de marți seară. Ceremonia de înhumare a fostului președinte va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.

Calendarul și desfășurarea ceremoniilor au fost stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei, potrivit Executivul.

Calendarul funeraliilor

Miercuri, 6 august – Palatul Cotroceni

Accesul presei la Palatul Cotroceni se va face în intervalul orar 7:30-9:00.

Presa va avea acces în interiorul Palatului Cotroceni, Centrul de presă, până la ora 19:30;

Jurnaliștii care doresc să acopere mediatic ceremonialul de pe Platoul Marinescu (sosirea cortegiului funerar) vor fi preluați la ora 8:10 de la Centrul de presă și conduși în zona alocată presei, având acces până la ora 09:20, cu retur la Centrul de presă;

După ceremonialul de la Platoul Marinescu, fotoreporterii acreditați vor fi preluați începând cu ora 9:20 de la Centrul de presă și conduși în Sala Unirii, cu acces până la ora 12.00.

Fotoreporterii vor avea acces în Sala Unirii și în intervalul 13:00-18:00.

În Sala Unirii, unde va fi organizată ceremonia de priveghi, va avea acces TVR, broadcaster oficial, care va transmite LIVE către toate instituțiile media care solicită preluarea transmisiunii.

Joi, 7 august – Palatul Cotroceni

Accesul presei la Palatul Cotroceni se va face în intervalul orar 07:30-08:30.

Fotoreporterii vor fi preluați începând cu ora 9:45 de la Centrul de presă și conduși în Sala Unirii.

Jurnaliștii care doresc să acopere mediatic ceremonialul de pe Platoul Marinescu (plecarea cortegiului funerar) vor fi preluați la ora 10:30 de la Centrul de presă și conduși în zona alocată presei.

Joi, 7 august – Cimitirul Ghencea 3

La intrarea în Cimitirul Ghencea 3 va fi organizat un pool pentru presă, unde jurnaliștii vor avea acces tot în baza acreditării, la momentul ceremoniei militare.

Accesul presei se va face începând cu ora 10.00.

Și de la acest moment, TVR va transmite semnalul LIVE tuturor instituțiilor media interesate.

Ceremonia de înhumare a fostului președinte al României, Ion Iliescu, va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Ion Iliescu

Ion Iliescu. Sursa foto: Dreamstime.com

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Guvernul a anunţat încetarea din viaţă a fostului preşedinte, precizând că detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

Cu profund regret, Guvernul anunţă încetarea din viaţă a fostului preşedinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul preşedinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu. Guvernul transmite condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi”, a fost anunțul Guvernului.

Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare, a mai transmis  Executivul.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News