Dacian Cioloș îi RĂSPUNDE lui Liviu Dragnea pe rema VETERANILOR
- Carmen Vintil ă
- 11 august 2016, 11:39
Premierul Dacian Cioloş a precizat astăzi că Executivul nu a modificat Codul fiscal prin hotărâre de guvern, aşa cum a acuzat Liviu Dragnea, ci doar "a clarificat lucrurile" scrise de Guvernul Ponta, adăugând că va modifica prin ordonanţă de urgenţă Codul fiscal, astfel încât soţiile veteranilor de război să fie scutite din nou de la plata impozitelor.
"Guvernul nu a modificat nimic prin hotărâre de guvern, ci a clarificat lucrurile scrise în Codul fiscal. Aşa cum am făcut de nenumărate ori, rezolvăm problemele care ne apar în cale, probleme pe care nu le-am creat noi. Vom modifica Codul fiscal gândit şi promovat de Guvernul precedent şi vom corecta această nedreptate făcută veteranilor şi familiilor lor. Lucrurile sunt clare din punctul nostru de vedere. Greşeala este în Codul fiscal în care, la acest punct, formularea este ambiguă, spre deosebire de textul din Codul fiscal precedent, unde lucrurile erau limpezi în ceea ce-i priveşte pe veterani şi pe văduvele de război. Problema izvorăşte de acolo, din faptul că unele prevederi din vechiul Cod fiscal nu au fost transpuse în cel nou, cu o formulare la fel de clară. Nu aveam cum să modificăm noi prevederile Codului prin hotărâre de guvern", a declarat Cioloş pentru "Adevărul".
El a adăugat că soţiile veteranilor de război au fost nevoite să plătească impozit din cauza prevederilor din noul Cod fiscal, asumat de Guvernul Ponta şi adoptat în Parlament de majoritatea PSD.
"Conform vechiului Cod fiscal, până în 2015, scutirea fiscală se aplica integral pentru proprietăţile deţinute în comun de soţi - veteran de război, văduvă de război sau văduvă nerecăsătorită. Cota parte se aplica numai pentru proprietăţile deţinute de aceştia împreună cu alte persoane decât soţul sau soţia. Din ianuarie 2016, potrivit noului Cod fiscal, veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite beneficiază în continuare de scutirile de la plata impozitelor şi taxelor locale. Din păcate, soţiile, soţii acestora nu mai beneficiază de scutire pentru cota parte din clădirea sau terenul pe care le deţin împreună, pentru că un articol din vechiul Cod fiscal nu a fost preluat în noua lege. Este o problemă, este o nedreptate făcută veteranilor şi familiilor lor şi o vom rezolva. Dacă problema de fond a domnului Dragnea este într-adevăr scutirea de taxe a veteranilor şi a familiei acestora pentru imobilul în care locuiesc împreună, am spus-o deja clar, vom rezolva această problemă. Nu prin interpretări ale ambiguităţilor din Codul fiscal în norme, ci prin formulări clare ale Codului fiscal", a declarat Cioloş.