Da, e cel mai pervers şi dezaxat fake news despre molima din China! S-a şi viralizat
- Daniel Magureanu
- 13 aprilie 2020, 11:24
Familia lui Wardy Joubert III, fost star al filmelor pentru adulţi şi predicator, a lansat un apel în direcţia celor care propagă imaginea lui într-un mod inimaginabil pentru o minte sănătoasă…
Daily Star anunţă că o fotografie cu Wardy, în care acesta îşi ţine bărbăţia în mână, circulă intens în mediul online sub forma unui fake news.
Link-ul dă de înţeles că va dezvălui o informaţie despre de ultimă oră despre coronavirus, dar când este deschis apare imaginea interzisă minorilor.
În condiţiile în care Wardy Joubert III a decedat în 2016 din cauza unui infarct, păcăleala este cu atât mai deplasată, motiv pentru care familia răposatului a lansat apelul.
Joubert III a fost şi un antrenor de fotbal care a lucrat cu mulţi copiii dezavantajaţi şi s-a lăsat convins să apară în scenele deochiate după ce ce a fost convins de cei care participau alături de el la orgiile din oraşul natal, San Francisco.
La acea vreme, el avea probleme cu banii, conform fostei sale prietene care îşi doreşte ca memoria lui să fie respectată pentru faptele bune, nu pentru imaginea explicită care a devenit virala în contexul pandemiei de coronavirus.
„Vreau ca oamenii să ştie că o singură fotografie poate fi doar o parte a vieţii lui, dar la naiba, acest om a făcut atât de mult bine”, a declarat fosta iubită, Heather Alegria.
La rândul ei, mama vitregă a fostului predicator a declarat că se simte „stânjenită” din cauză că imaginea a reapărut în prim-planul publicului din întreaga lume şi mai ales în contextul pandemiei.
Femeia a declarat că a dorit să-şi prezinte scuzele şi că oamenii ar trebui să-i lase fiul să se odihnească în pace.
Wardy Joubert III a fost diacon la St. Paul Tabernacle Baptist Church.