Celebrul Cristian Sima, preşedintele Bursei din Sibiu, acuzat că a fugit cu banii clienţilor. Paguba ar fi de zeci de milioane de euro
- Marius Pandele
- 10 octombrie 2012, 19:32
Potrivit portalului wall-street.ro, preşedintele Bursei de la Sibiu (Sibex), Cristian Sima, ar fi fugit din ţară cu banii clienţilor firmei de brokeraj WBS Holding şi nu mai este de găsit de la începutul lunii octombrie. De asemenea, astăzi el a fost demis şi din funcţia de preşedinte al Sibex, pe care o ocupa din aprilie 2011.
Portalul citează mai mulţi clienţi ai WBS Holding, care spun că nu mai pot tranzacţiona pe pieţele externe prin intermediul societăţii, înregistrată în Insulele Virgine. Oficial, Sima ar fi vândut firma în cauză atunci când a fost ales preşedinte al Sibex, însă clienţii păgubiţi spun că el se ocupa în continuare de tranzacţiile lor.
WBS Holding oferă clienţilor tranzacţionare pe pieţele externe (forex în principal), fiind diferită de WBS România, care intermediază tranzacţii cu acţiuni şi contracte futures la bursele din România. Aceasta din urmă este supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, iar o asemenea situaţie ar fi fost mai puţin probabilă.
Fiind vorba de o firmă înregistrată într-un paradis fiscal şi nesupravegheată de nicio autoritate naţională, nu trebuie raportată nicăieri o evidenţă strictă a banilor din conturile clienţilor. Practic, în cazul în care zvonul este real, Sima nu ar putea fi tras la răspundere de clienţi decât pe cale juridică. Un lucru cu atât mai greu, dacă ne gândim că firma e într-un paradis fiscal şi oficial nu îl mai are printre acţionari. Plecare cu premeditare Potrivit wall-street.ro, în urmă cu o lună Cristian Sima ar fi divorţat şi l-ar fi concediat pe directorul de tranzacţionare al WBS Holding, rămânând singurul care se ocupa de operaţiuni. De asemenea, la sfârşitul lunii septembrie ar fi vândut şi participaţia de 10% deţinută la site-ul hotnews.ro. Adrian Simionescu, coleg cu Sima în Consiliul de administraţie la Sibex, a declarat pentru Capital că zvonul este plauzibil, dar cauza ar putea fi mai degrabă pierderea banilor clienţilor în nişte "tranzacţii nefericite" decât sustragerea acestora din conturi. "Am înţeles că a plecat de circa două săptămâni, după ce anterior, a vândut cam tot ce se putea vinde: proprietăţi, terenuri, partipaţii. Cu puţin timp înainte divorţase. Asta mă face să cred că a plecat", a declarat Simionescu. "Se vorbeşte în piaţă de pierderi de zeci de milioane de euro pentru clienţii WBS Holding", a mai spus acesta.