CUTREMUR în BISERICA ORTODOXĂ. FRACTURĂ PERICULOASĂ între Moscova și Constantinopol

CUTREMUR în BISERICA ORTODOXĂ. FRACTURĂ PERICULOASĂ între Moscova și Constantinopol

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, considerat un aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a anunțat vineri că a întrerupt o parte din legăturile sale cu Patriarhia de Constantinopol. Acesta se opune dorinţei de independenţă a Patriarhiei Kievului, nerecunoscută, dar sprijinită de autorităţile ucrainene proeuropene. Patriarhia de Constantinopol dorește recunoașterea Bisericii ortodoxe ucraineene ca fiind independentă de Moscova, ceea ce a deranjat conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse

"Practic de fiecare dată când Biserica Ortodoxă Rusă se află într-o situaţie dificilă, primim lovituri în spate din partea Patriarhiei de Constantinopol", a declarat vineri şeful diplomaţiei Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion, în cursul unei conferinţe de presă, potrivit agerpres.ro

Există în Ucraina o biserică ataşată Moscovei şi alta fidelă Patriarhiei Kievului, autoproclamată după independenţa acestei ţări în 1992 şi care nu este recunoscută până în prezent de nicio biserică ortodoxă din lume.

Patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu I, nu a anunţat oficial decizia sa de a recunoaşte o Biserică autocefală în Ucraina, dar această perspectivă ce ar permite Ucrainei să elibereze de sub tutela religioasă a Rusiei o parte dintre credincioşi este de neacceptat pentru Patriarhia Moscovei.

Constantinopolul a trimis în septembrie doi emisari la Kiev, ceea ce a declanşat furia Patriarhiei ruse.

"Patriarhia de Constantinopol a pătruns pe teritoriul canonic al Patriarhiei Moscovei trimiţându-şi exarhii la Kiev", a acuzat mitropolitul Ilarion.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mitropolitul a făcut aceste declaraţii după anunţul a două decizii drastice ale Sfântului Sinod, instituţie colegială la vârful ierarhiei ortodoxe ruse.

Sfântul Sinod a anunţat într-un comunicat că Patriarhia Moscovei nu va mai participa la adunările episcopale, la comisiile şi structurile prezidate de reprezentanţi ai Patriarhiei de Constantinopol. Pe de altă parte, în liturghia lor, bisericile sub controlul Moscovei nu se vor mai ruga pentru Patriarhiul de Constantinopol.

Potrivit mitropolitului Ilarion, aceste decizii sunt un fel de "întrerupere a relaţiilor diplomatice" dintre cele două patriarhii.

Patriarhia Moscovei a ameninţat că va rupe complet legăturile cu Constantinopolul dacă vor continua aceste "activităţi anticanonice".

"Responsabilitatea deplină a consecinţelor tragice ale acestei schisme le va reveni lui Bartolomeu I şi episcopilor care îl susţin", potrivit unui comunicat.