Cutremur de mari dimensiuni, care s-a resimțit pe două continente. Primele date sunt contradictorii

Cutremur de mari dimensiuni, care s-a resimțit pe două continente. Primele date sunt contradictorii Sursa: Arhiva EVZ

Un cutremur a fost înregistrat, miercuri, în partea de sud a Greciei, iar mișcarea seismică a fost resimțită și în Egipt, după cum au anunțat autoritățile de la Cairo.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 s-a produs, miercuri, în Insula Creta, ce aparține Greciei, a anunţat Institutul de Geodinamică al ţării. Conform primelor informații oferite de autoritățile elene nu s-au raportat răniţi sau pagube.

O mișcare seismică resimțită și în partea de sud a Greciei, și în Egipt

Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC) a înregistrat mai devreme seismul ca având magnitudinea de 6.1 grade pe scara Richter. Tot legat de această mișcare seismică, oficialii din Egipt, la rândul lor, au raportat că acest cutremur a fost resimţit în unele oraşe ale ţării.

Mișcarea seismică a avut loc la o adâncime de 80 de kilometri, a declarat EMSC. Potrivit Institutului de Geodinamică al Greciei, adâncimea a fost de 42,7 kilometri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Grecia a fost lovită de un cutremur însemnat și la data de 18 decembrie, la ora 05.16. Seismul a avut o intensitate de 5,4 grade pe scara Richter și a fost resimțit în partea de sud a țării, inclusiv la Atena. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, după cum arată primele informații oferite de oficialii eleni.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 58 km în marea care desparte peninsula Peloponez de insula Creta, a raportat Institutul de Geodinamică de la Atena.

Un alt cutremur cu o magnitudine importantă a avut loc în luna octombrie, aproape de Creta. Magnitudine de 6,2 grade

„Media elene au relatat că seismul a fost simţit de la Atena până în Creta. „A durat în jur de cinci secunde şi s-a simţit foarte puternic chiar şi la parterul clădirilor”, a scris un martor din oraşul cretan Chania pe site-ul Centrului Seismologic Europeano-Mediteraneean (EMSC).

De asemenea, un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter s-a produs în luna octombrie în apropierea insulei grecești Creta. Epicentrul a fost localizat la 124 kilometri sud-est de orașul Heraklion. Conform informațiilor furnizate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), seismul a durat cel puțin 20 de secunde.