CUTREMUR cu adâncimea de 131 kilometri în Vrancea

CUTREMUR cu adâncimea de 131 kilometri în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la ora locală 18:06, în judeţul Vrancea, conform Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Seismul a avut loc la o adâncime de 131 de kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (37 kilometri), Focşani (48 kilometri), Râmnicu Sărat (49 kilometri), Târgu Secuiesc (50 kilometri) şi Mărăşeşti (57 kilometri), informează Agerpres.

Tot în judeţul Vrancea, s-a înregistrat, marţi dimineaţă, un seism de 3,2 grade pe Richter, la ora 8:54. 

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 88 de kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (35 kilometri), Târgu Secuiesc (47 kilometri), Focşani (47 kilometri), Râmnicu Sărat (52 kilometri) şi Mărăşeşti (54 kilometri). 

În România, cel mai mare seism din acest an s-a consemnat în data de 29 martie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter. 

Ne puteți urmări și pe Google News