INCREDIBIL! Bărbatul care a primit CUSTODIA copilului conceput după ce a VIOLAT o fată de 12 ani

INCREDIBIL! Bărbatul care a primit CUSTODIA copilului conceput după ce a VIOLAT o fată de 12 ani

Un violator a primit custodie comună asupra băiatului conceput atunci când el i-a atacat mama, pe când fata avea doar 12 ani

Christopher Mirasolo a primit custodie comună asupra băiatului său, care a fost conceput când el a violat-o pe mama copilului, în 2008. Victima avea doar 12 ani la momentul atacului brutal, iar fata a rămas gravidă. 

Adolescenta a povestit că totul s-a întâmplat când ea a fugit de acasă, împreună cu alți doi copii și a fost răpită și ținută în captivitate timp de două zile. Mirasolo, care are acum 27 de ani, a fost închis doar șase luni pentru viol, scrie Daily Mail. 

De asemenea, el a fost condamnat din nou la închisoare, doi ani mai târziu, pentru că a violat o altă fată, cu vârsta între 13 și 15 ani, și a stat 4 ani după gratii. 

Avocatul lui Christopher Mirasolo, din Brown City, Michigan, spune că nu este clar care este relația lui cu copilul de 8 ani. Cu toate acestea, el a primit custodie comună, împreună cu mama (cea pe care a violat-o acum 9 ani) și timp petrecut cu copilul, ca părinte, după ce au sosit rezultatele pozitive ale testului ADN. 

Avocatul victimei încearcă acum să obțină protecție pentru victimă și fiul ei, conform actului federal privind copilul rezultat în urma unui viol. 

Audierea este programată pentru 25 octombrie, conform The Detroit News. Cazul se pare că ar fi primul de acest gen din SUA.

Victima, căreia nu i se dă numele, susține că testul de paternitate a venit după ce i s-au pus întrebări în legătură cu alocația anuală pentru copil pe care o primește. 

„Acest lucru e o nebunie”, a exclamat avocata victimei, Rebecca Kiessling. Victima, care acum are 21 de ani, susține că Mirasolo a violat-o, folosind violența și forța și amenințând-o că o va ucide, acum 9 ani. Băiatul avea atunci 18 ani, când a avut loc atacul, în septembrie 2008.  

Kiesling a mai spus că victima era cu sora ei de 13 ani și o altă prietenă, când ele au plecat de acasă, într-o seară, pentru a se întâlni cu un prieten și prietenul lui mai mare. Acel prieten mai mare era Mirasolo și el le-a întrebat dacă vor să meargă la plimbare. Gândindu-se că vor merge la McDonald”s sau alt fast-food, ele s-au urcat în mașină, dar Mirasolo le-a luat telefoanele și le-a aruncat, înainte de a conduce spre Detroit, unde a alimentat mașina, nu a plătit benzina, și au plecat apoi spre Sanilac County.

Acolo le-a ținut captive două zile, într-o casă părăsită, înainte de a o elibera pe fata de 13 ani într-un parcEa a povestit că fuseseră amenințate cu moartea dacă spun cuiva ce s-a întâmplat. O lună mai târziu, fata de 12 ani și-a dat seama că era gravidă și Mirasolo a fost arestat. 

„Victima și familia sa au aflat că violatorii nu sunt trimiși la închisoare, pentru că oamenii ies mai răi de acolo decât erau înainte”, le-a povestit avocata jurnaliștilor. „De la început s-au făcut greșeli îm această anchetă. El nu a fost acuzat așa cum trebuie și trebuia să fie trimis la închisoare, dar sistemul o victimizează acum pe clienta mea, care era și ea un copil când toate astea s-au întâmplat”, a spus ea. 

Condamnat la un an de închisoare, a fost eliberat după 6 luni, pentru a avea grijă de mama lui, care era bolnavă. 

Familia victimei a sugerat ca tânăra să facă avort sau să dea copilul spre adopție, dar ea refuzat spunând că nu vrea ca bebelușul să fie și el o victimă. A renunțat la școală, a plecat să trăiască cu rude în alt stat și a lucrat pentru a se întreține. Primea bonuri de masă în valoare de 260 de dolari pe lună și asigurare medicală pentru copil. Acum tânăra nu are voie să se mute mai departe de 200 km fără acordul tribunalului. 

Procesul va avea loc în 25 octombrie.