Curtea de Justiţie a UE: OBEZII pot fi protejaţi ca "PERSOANE CU HANDICAP" la locul de muncă

Curtea de Justiţie a UE: OBEZII pot fi protejaţi ca "PERSOANE CU HANDICAP" la locul de muncă

Obezitatea severă poate fi considerată ca fiind handicap la locul de muncă şi poate fi invocată în cazul unui tratament considerat discriminator, conform Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea a fost sesizată de justiţia daneză în cazul unui asistent maternal care a fost concediat pentru că a fost considerat obez. El avea o greutate de peste 160 de kg şi un indice al masei corporale (IMC) de 54. Angajatul a cerut, astfel, în instanţă daune municipalităţii pentru care lucra, deoarece a considerat că a fost victima unei discriminări ilegale, conform AFP, citată de Agerpres.

Curtea daneză a întrebat Curtea de Justiţie a UE dacă dreptul european interzice discriminările fondate pe obezitate şi dacă aceasta poate fi considerată un handicap.

Dreptul european nu include o interdicţie privind discriminarea pe baza obezităţii. În schimb, sunt interzise în mod specific discriminările bazate pe handicap.

Conform Curţii de Justiţie a UE, "obezitatea poate avea semnificaţia de handicap dacă, în anumite circumstanţe, starea de obezitate a angajatului implică o limitare de natură să împiedice participarea deplină şi efectivă a acestuia la viaţa profesională pe bază de egalitate cu ceilalţi angajaţi şi dacă această limitare este de lungă durată".

Curtea notează că situaţia este valabilă atunci când obezitatea angajatului determină o mobilitate redusă sau apariţia de patologii care îl împiedică să-şi realizeze activitatea profesională sau provoacă disconfort în exercitarea activităţii profesionale.

Curtea de Justiţie a UE a retrimis jurisdicţiei daneze acest caz pentru a determina dacă obezitatea angajatului care a depus plângerea corespunde definiţiei de "handicap".