Curtea Constituţională discută luni sesizarea PNL privind bugetul pe 2015

Curtea Constituţională discută luni sesizarea PNL privind bugetul pe 2015

Curtea Constituţională discută luni sesizarea PNL cu privire la neconstituţionalitatea bugetului de stat pe 2015, printre motivele invocate fiind lipsa unei strategii fiscal-bugetare şi faptul că proiectul trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până la 15 noiembrie.

Parlamentarii PNL au sesizat în 22 decembrie Curtea Constituţională cu privire la legea bugetului de stat pe 2015, la o zi după ce a fost adoptată de Parlament, cu 339 de voturi "pentru" şi 141 "împotrivă".

PNL a arătat, în sesizarea de neconstituţionalitate, că proiectul legii bugetului de stat trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până la 15 noiembrie.

"În al doilea rând, nu avem strategie fiscal-bugetară, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare spune clar că trebuie să ai până la 31 iulie strategie fiscal-bugetară pentru trei ani de zile, în care să-ţi stabileşti clar cheltuielile cu principalii zece ordonatori de credite şi să stabileşti care este programul de investiţii. Nu avem o asemenea strategie fiscal bugetară şi din punctul ăsta de vedere este neconstituţională", a spus liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, după sesizarea Curţii Constituţionale, potrivit mediafax.ro.

De asemenea, Tinel Gheorghe a invocat ca motiv de neconstituţionalitate prevederile unui amendament adoptat la forma legii bugetului de stat pe 2015 propusă de Guvern.