SUA continuă să conducă în clasamentul creșterii cheltuielilor militare la nivel global, care au înregistrat cea mai mare creștere anuală într-un deceniu, în timp ce și țările europene au accelerat cheltuielile, arată un nou raport privind cheltuielile militare.

Cheltuielile militare la nivel mondial au crescut cu 3,6% în raport anual, ajungând la 1,9 trilioane (1900 miliarde) de dolari în 2019, cel mai înalt nivel după ce criza financiară din 2008 a devastat multe bugete militare, arată raportul publicat duminică de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm.

Din 2010, cheltuielile militare globale au crescut cu 7,2%, afirmă studiul.

SUA au fost de departe țara cu cele mai mari cheltuieli militare, bugetul său militar de 732 de miliarde de dolari reprezentând mai mult de o treime din cheltuielile militare globale anul trecut și marcând o creștere de 5,3% în comparație cu 2018, se arată în raport.

„Creșterea cheltuielilor americane doar în 2019 a fost echivalentă cu întregul buget militar al Germaniei pentru anul menţionat”, arată raportul.

Însă Germania, care s-a confruntat de ani buni cu critici dure din partea președintelui Donald Trump pentru investițiile ei modeste în apărare, a înregistrat, de asemenea, o creștere mare. SIPRI a spus că în 2019 cheltuielile Berlinului au crescut cu 20%, la 49,3 miliarde de dolari – cea mai mare creștere dintre primele 15 țări cu cele mai mari cheltuieli de apărare.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE