Cursa de un milion de dolari

Cursa de un milion de dolari

Cel de-al 16-lea sezon al "The Amazing Race", emisiunea premiată anul trecut cu cel de-al şaptelea Emmy consecutiv, începe astăzi.

Timp de trei săptămâni, 22 de oameni vor străbate 65.000 de kilometri, cinci continente şi opt ţări în aventura vieţii lor, în cadrul celui de-al 16-lea sezon al "The Amazing Race", care debutează astăzi, de la ora 17.00, la AXN.

În fiecare weekend, emisiunea premiată anul trecut cu cel de-al 7-lea Emmy consecutiv pentru Cel mai bun program reality ne va ţine la curent cu aventurile celor 11 echipe care concurează pentru un milion de dolari.

Aşa cum deja ne-am obişnuit, participanţii aparţin tuturor straturilor sociale: cupluri, părinţi, fraţi, prieteni, manechine, avocaţi, detectivi sau cowboy.

Prezentatorul este şi de această dată charismaticul Phil Keoghan.

Modificări ale regulamentului

Startul competiţiei se va da pe străzile Los Angelesului, şi prima destinaţie se află în Chile. Producătorii ne asigură că de această dată vom urmări "cele mai grele baraje din istoria serialului".

În lupta pentru premiul substanţial, echipele vor participa la o repunere în scenă a Primului Război Mondial în Franţa sau vor călca pe urmele legendarei formaţii Beatles.

În acest sezon, promoul emisiunii a fost total diferit, iar regulamentul a suferit mici modificări. Pentru prima dată participanţii vor trebui să se bazeze numai pe transportul public şi nu mai pot merge cu taxiul spre aeroport.

17.00 - AXN

Ne puteți urmări și pe Google News