Circulaţia în Capitală va fi restricţionată în următoarea perioadă, în vederea pregătirii şi desfăşurării raliului Bucharest City Challenge 2008.
Evenimentul a primit avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din Primăria Municipiului Bucureşti, pentru perioada 22-24 august, pe traseul Bd. Naţiunilor Unite - str. Izvor - Calea 13 Septembrie - Bd. Liberăţii. Începând de vineri, restricţiile vor afecta următoarele artere:
Între 15 şi 18 august, şoferii bucureşteni vor fi nevoiţi să circule pe un singur sens pe: Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunilor Unite; pe Bd. Naţiunilor Unite, între Bd. Libertăţii şi str. B.P. Hasdeu; pe str. Izvor, între B.P. Hasdeu şi Piaţa Arsenalului, şi pe Calea 13 Septembrie, între Piaţa Arsenalului şi Bd. Libertăţii.
Între 19 şi 26 august, atât circulaţia rutieră, cât şi cea pietonală vor fi complet oprite, timp de o săptămână, pe arterele adiacente zonei de desfăşurare a raliului. Maşinile şi pietonii nu vor putea circula pe Bd. Libertăţii, între Splaiul Independenţei şi Piaţa Coşbuc, pe Calea 13 Septembrie, între Şoseaua Pandurilor şi Bd. Libertăţii, pe str. Izvor, între Piaţa Arsenalului şi str. B.P. Hasdeu, pe Bd. Naţiunilor Unite, între str. B.P. Hasdeu şi Splaiul Independenţei, pe str. B.P. Hasdeu, între Bd. Naţiunilor Unite şi Splaiul Independenţei, pe Bd. Unirii, între Piaţa Constituţiei şi Splaiul Independenţei, pe Str. Uranus, între Calea 13 Septembrie şi Str. Sabinelor, şi pe str. Dr. Straicovici, între str. Dr. Pasteur şi str. Izvor.
Pentru amenajarea circuitului de raliu, în perioada 1-15 august, şi de asemenea pentru demontarea blocurilor de beton, în perioada 27 august-7 septembrie, pe aceste artere se va lucra noaptea, între orele 22.00-6.00, pentru montarea parapeţilor de beton care vor delimita traseul cursei. Zona de lucru în carosabil va fi semnalizată cu balize şi indicatoare.
Circulaţia pietonilor va fi permisă în zonă, cu excepţia intervalului 19-26 august, când pe traseul raliului nu vor avea acces decât maşinile de Formula 3.