Cupa Mondială "a scaunelor goale". Fifa se confruntă cu o controversă de proporţii

Cupa Mondială "a scaunelor goale". Fifa se confruntă cu o controversă de proporţii

Ultima dată când Brazilia a găzduit Cupa Mondială, în anul 1950, aproximativ 200.000 de oameni s-au înghesuit pe Stadionul Maracana, pentru a vedea meciul cu Uruguay.

64 de ani mai târziu, Cupa Mondială devine cunoscută pentru scaunele goale.

După mai multe meciuri disputate cu zeci de locuri neocupate, Fifa şi organizatorii locali trebuie să explice situaţia. Chiar şi primele meciuri, pentru care biletele ar fi fost epuizate, s-au jucat pe stadioane semi-pline.

Duminică după-amiază, meciul dintre Elveţia şi Ecuador s-a disputat pe Arena Brasilia ce are o capacitate de 72.500 de locuri. Numai două treimi din acestea au fost însă ocupate.

Ne puteți urmări și pe Google News

În imaginile televizate s-au putut observa la fiecare meci sute sau chiar mii de locuri goale, chiar şi la cele mai aşteptate întâlniri (Spania-Olanda şi Anglia-Italia), potrivit The Independent.

Noaptea trecută, cu numai câteva ore înainte de meciul Argentina-Bosnia, mai erau încă bilete disponibile online la preţuri de 100 de euro. Secţiunea de vânzare este împărţită în două. Pe cea dedicată fanilor brazilieni există sute de bilete nevândute, în timp ce situaţia este foare diferită în restul ţărilor.

Brazilia a cheltuit peste 7 miliarde de euro pentru organizarea Cupei Mondiale.

Cupa Mondială FIFA 2014 Brazilia, pe evz.ro. Cititorii evz.ro vor avea posibilitatea să urmărească tot ce ține de competiția FIFA World Cup Brazil, într-o categorie specială a site-ului nostru aflata în secțiunea SPORT.

AICI puteți să aflați PROGRAMUL MECIURILOR de la Cupa Mondială 2014, SCORURI Campionatul Mondial 2014, STIRI de la Cupa Mondială din Brazilia și REZULTATE meciuri Cupa Mondială 2014.