Cum și unde poți contesta ridicarea mașinii. Procedura stabilită de ICCJ

Cum și unde poți contesta ridicarea mașinii. Procedura stabilită de ICCJMașini parcate. Sursa foto: Pixabay

Ridicarea mașinilor poate fi contestată în instanță, iar ICCJ a stabilit exact care este procedura, în urma unui RIL al Curții de Apel Brașov. Această instanță a constatat că nu există o practică unitară în acest domeniu.

Ridicarea mașinilor, procedură nouă

Astfel Înalta Curte a stabilit faptul că există o singură instanță unde se poate contesta un astfel de document.  ”Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește următoarele.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, judecătoria este instanţa competentă material procesual să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar şi în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”, au stabilit magistrații.

Cine a creat confuzia

Practic, dacă până acum genul acesta de procese verbale erau contestate și la Tribunale, de acum doar judecătoriile vor putea fi sesizate. Confuzia a fost create din cauza implicării Poliției Locale în acest demers. Instituția nu are aceleași atribuții ca și Poliția națională, drept urmare nici actele emise nu sunt la fel.

Adică din punct de vedere juridic ele au alt regim și pot fi contestate diferit. Decizia Înaltei Curți va fi publicată în Monitorul Oficial și toate instanțele vor trebui să țină cont de ea.

Ne puteți urmări și pe Google News