Alex Velea, Connect-R, Daniela Gyorfy şi Bob Taylor sunt o parte din vedetele care cred în Dumnezeu, fie că se duc la biserică şi ţin posturi cu conştiinciozitate, fie că nu.
Connect-R crede că este "ancorat într-o eră freudiană, unde sexul, desfrânarea şi tentaţia apar peste tot", după cum a declarat pentru EVZ. Artistul mărturiseşte că mai deschide Biblia şi citeşte capitole din Geneză sau Evanghelia după Matei, Capitolul 14. Interpretul va ţine post în săptămâna de dinaintea Crăciunului, chiar dacă, "din păcate, au rămas puţini credincioşi. Sunt mai multe feluri de a-L căuta pe Dumnezeu şi unii încearcă să Îl caute cu lumânarea, alţii cu lanterna". Dumnezeu şi tatuajele Alex Velea se declară şi el credincios în Dumnezeu, deşi nu este evlavios, nu merge la biserică şi nu ţine post. Totuşi, artistul constată că "au apărut nişte chestii în presă, care i-au făcut pe oameni să îşi pună semne de întrebare. Propovăduitorii cuvântului Domnului au apărut în ipostaze inedite. Bine, acestea sunt cazuri răzleţe, dar oamenii sunt influenţaţi". Alex are, de altÂfel, pe spate un tatuaj care spune: "Dumnezeu e, cu mine". Asemenea lui Alex, Adelina Pestriţu şi-a "arătat" şi ea credinţa în Dumnezeu printr-un tatuaj pe un deget cu scrisul "God Bless" ("Dumnezeu să binecuvânteze"). Dumnezeu a ajutat-o şi pe Daniela Gyorfi, care spune că este "ok, ca orice om normal, crescut cu frică de Dumnezeu". Nu se duce des la biserică şi nu ţine posturile mari, ci uneori, marţea şi vinerea. "Să ştii că oamenii care nu mai au niciun fel de speranţă se duc la biserică, se roagă, îi mai ajută Dumnezeu. Trebuie să crezi în ceva, pentru că nu ai cum să trăieşti aşa, fiind ateu", a declarat Gyorfi pentru EVZ. Credincios este şi Bob Taylor. "Aşa am fost crescut şi educat de familia mea", spune DJ-ul, care merge de câteva ori pe an la biserică şi nu prea ţine post. Însă artistul este implicat în campanii umanitare. "Ajut ori de câte ori pot oamenii mai puţin norocoşi şi consider că Dumnezeu m-a răsplătit din plin pentru faptele mele de bună-credinţă", declară Bob Taylor. Acesta are totuşi dubii în privinţa celorlalţi: "Nu ştiu cât sunt de credincioşi ceilalţi oameni, nu ştiu dacă se prefac sau chiar cred în Dumnezeu în adâncul sufletului", dar el însuşi crede în Dumnezeu.
"Sunt ancorat într-o eră freudiană, unde sexul, desfrânarea şi tentaţia apar peste tot."Connect-R, cântăreţ
RELIGIE Vedetele de la Hollywood sunt evlavioase în felul lor Roxana Rosetti
Actorul şi regizorul american Mel Gibson se află în fruntea clasamentului celor mai credincioase vedete de la Hollywood, conform hollywood.com. Gibson, care a şi regizat controversata producţie "Patimile lui Hristos", l-a întrecut în acest clasament pe Denzel Washington, care se regăseşte în poziţia secundă. Actorul Mel Gibson a declarat într-un interviu pentru un post american de televiziune că izbucnirea lui antisemită din trecut a fost provocată de resentimentele adunate de el în urma criticilor la adresa controversatului său film "Patimile lui Hristos". Ideile prezentate de el în acest film au fost atacate frecvent de liderii comunităţii evreÂieşti care au spus că filmul incită la violenţă contra evreilor. Cu toate acestea, Gibson a declarat că s-a simţit "ruşinat" pentru ceea ce a spus. Pe locul al treilea al clasamentului se află actriţa Patricia Heaton. Lista a fost întocmită pe baza comportamentului vedetelor şi a declaraţiilor privind credinţa lor religioasă. Sexy în Paradis Tom Cruise este cunoscut pentru pasiunea sa înflăcărată pentru scientologie, participă la fiecare proiect de câte ori are ocazia şi o "trage" şi pe soţia sa, Katie Holmes, după el. De cealaltă parte, Victoria Beckham, deşi o bună prietenă cu Katie, pare că ţine prea mult la banii ei pentru a se converti. Tot la capitolul scientologic, Jennifer Lopez este neîncetat sfătuită de prietena sa Leah Rimini, să adere la această sectă. Presa spune că este doar o chestiune de timp până când o va face. În altă ordine de idei, actriţa mexicană Lis Vega are o veste proastă pentru fanii ei: nu va mai poza niciodată fără haine pe ea, după ce a devenit o catolică ferventă. Santamarina, un prieten de-al lui Lis, a sfătuit-o pe aceasta să nu renunţe la şedinţele foto sexy, pentru că poate câştiga bani frumoşi şi e păcat să nu profite de oportunităţi. Lis Vega, însă, o ţine pe-a ei: i se pare că în fiecare zi se apropie din ce în ce mai mult de Paradis: "Am renunţat la fumat, la alcool, iar Dumnezeu mă va îndrepta spre drumul cel bun", spune ea.