Cum funcționează fotbalul românesc. Un junior a fost convocat la echipa națională, după ce mama l-a votat pe Răzvan Burleanu

Cum funcționează fotbalul românesc. Un junior a fost convocat la echipa națională, după ce mama l-a votat pe Răzvan Burleanu sursă foto: Arhiva EvZ

Antoanela Miuțescu, președinta clubului de juniori Dinamyk Craiova, l-a votat pe Răzvan Burleanu, la alegerile FRF. După câteva zile, fiul ei a fost convocat la echipa națională.

Antoanela Miuțescu a votat cu Răzvan Burleanu la alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal, iar la două zile distanță, a avut parte de o surpriză plăcută. Fiul ei, Antonio Miuțescu, a fost convocat la naționala Under 15, anunță cotidianul „Gazeta Sporturilor”. De asemenea, echipa națională a României a fost cazată la hotelul familiei Miuțescu, înaintea partidei cu Suedia (scor 1-0), disputată la Craiova, pe arena „Ion Oblemenco”.