În 2012, preotul Lucian Vitan a intrat pe ușa unei firme sibiene de distribuție a materialelor de construcție. Sub promisiunea că materialele vor fi achitate în cel mult 45 de zile (că are fonduri, dar vor fi ”aprobate ulterior”), preotul ridică materiale de aproximativ 40.000 de lei.
”Nu suntem o firmă mare, iar problemele noastre financiare nu ne permiteau să amânăm atât de mult plata mărfurilor, dar în acest caz am acceptat acest lucru”, amintesc acum reprezentanții firmei, care doresc să nu își facă numele public. Reprezentanți care aveau să descopere ”cu surprindere”, că facturile emise pe numele Parohiei Ortodoxe Predeal nu au fost achitate nici după 45 de zile, nici după trei luni, nici după jumătate de an. Firma a intrat în noul an 2013 nu numai cu marfa neplătită, dar și cu penalități aplicate de furnizorii care, la rândul lor, au vândut materialele folosite la izolarea termică a bisericii din Predeal. Prin urmare, au început procesele.

Execută, dacă ai ce

Nu mai puțin de zece procese s-au desfășurat la instanțele din Sibiu și Brașov pe tema datoriei către firma sibiană. În tot acest timp s-au strâns penalități, astfel încât, chiar dacă Parohia din Predeal a achitat aproape toată datoria inițială, în acest moment sumele restante sunt de aproape 30.000 de lei. ”Sunt costurile salariale ale firmei pe o lună, dacă este să discutăm așa. Sunt penalități pe care și eu, la rândul meu, le-am achitat. Și sunt penalități recunoscute de instanță”, arată proprietarul firmei sibiene. Care, în cele din urmă, a solicitat la începutul acestui an executarea silită a Parohiei. Cum conturile acesteia erau goale, executorul brașovean a găsit că singurul bun disponibil este un autovehicul vechi. ”Dar n-am văzut niciun ban din acea executare. Căci valoarea de vânzare a fost mai mică decât onorariul executorului”, zâmbește proprietarul firmei sibiene.
Executorul judecătoresc judecătoresc Horațiu Isac arată că, teoretic, șanse de recuperare a banilor mai sunt. ”Noi am făcut identificare de bunuri imobile și Parohia nu figurează cu niciun bun imobil. Am pus poprire pe conturi. Atâta timp cât există conturi, banii oricând se pot recupera, dacă în acele conturi vor intra diferite sume”, spune executorul.

Aici intră în joc asociația preotului

”Puteți să închideți voi conturile, noi oricum lucrăm pe altele”, s-ar fi exprimat preotul Lucian Vitan după ce a fost înștiințat, în primăvara acestui an, că au fost blocate conturile Parohiei pe care o conduce. Pentru a verifica care sunt acele ”altele”, l-am sunat zilele trecute pe preot pentru a-i cere contul și datele necesare unei donații din partea unei persoane juridice. ”Deci, vă dau numărul de telefon al doamnei care vă poate comunica datele, da?”, a fost amabil preotul Lucian Vitan. Astfel ne-a fost comunicat contul deschis la CEC Bank Predeal de către Asociația Sfinții Împărați Constantin și Elena. Asociația a fost înființată în aprilie 2007 de către mai multe persoane fizice. Potrivit Registrului național al asociațiilor și fundațiilor, publicat de Ministerul Justiției, președintele acestei asociații private este preotul Lucian Vitan. Din comitetul de conducere al asociației mai fac parte un anume Ilie Grama, în vârstă de aproape 77 de ani, și Viorel Ioan Potra, epitropul (administrator) Parohiei din Predeal. Potrivit statutului, asociația are drept scop ”acordarea asistenței moral-religioase, precum și medico-socială persoanelor aflate în situație de risc social, indiferent de naționalitate, rasă, sex, religie”.

”Păi, nu mai faceți donații, dacă sunteți suspicios”

La finalul săptămânii am încercat să luăm din nou legătura cu preotul Lucian Vitan, de data aceasta pentru declarații, nu pentru conturi de donații. ”Să știți că sunt în timpul unei slujbe, nu pot vorbi. O să fie înmormântarea unui preot. O să dureze vreo cinci ore”, a declarat preotul Vitan. După cinci ore avea telefonul închis. După șase ore nu a mai răspuns. Nici la apeluri, nici la mesaje.
A răspuns, în schimb, Viorel Ioan Potra, epitrop și membru al consiliului de conducere al Asociației mai sus pomenită. ”Merge prost parohia, foarte prost… nu sunt oameni în Predeal”, se plânge administratorul parohiei. Întrebat dacă este legal și corect ca, acum, banii să ruleze prin asociația privată pe care, împreună cu preotul, o deține și conduce, Potra a negat, inițial, că astfel de acțiuni ar exista. ”Nu e niciun fond. Ce fonduri să se deruleze prin această asociație? Bun, păi nu mai faceți donații dacă sunteți suspicios. Dacă nu doriți, nu vă obligă nimeni să faceți donații. Salariile nu intră prin asociația aceasta, se dau direct de la Protopopiat”, a încheiat epitropul.

Mitropolitul să intervină

Că unei parohii i se blochează conturile și este executată silit, iar eventualele donații ”rulează” prin asociația preotului nu este o cutumă, arată pentru Evenimentul Zilei Corneliu Voinea, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. ”Poate a căutat el vreo metodă. Dar aceste lucruri se vor lămuri dacă vine Înalt Prea Sfințitul acasă, căci consilierul juridic și-a notat să discute și aceste aspecte. Mă rog, toată problema aceasta care a apărut va fi discutată cu Mitropolitul”, mai spune preotul Corneliu Voinea.