Cum e Gigi Becali, de fapt, ca patron. A jignit un mare jucător
- Emma Cristescu
- 13 ianuarie 2025, 07:47

Cum e Gigi Becali, de fapt, ca patron. Alexandru Tudorie, 28 de ani, vârful Petrolului, a povestit cum a fost să joace la FCSB, dar și cum s-a înțeles cu patronul clubului, Gigi Becali.
Alexandru Tudorie a învățat din greșeli
Atacantul a bifat multe formații din Liga 1 în carieră. A plecat de la Oțelul, a continuat la FCSB, FC Voluntari, a plecat în Rusia unde a jucat pentru Arsenal Tula, revenind în Liga 1 la Universitatea Craiova. A evoluat și la Sepsi, și în Arabia Saudită la Al-Adalah. Din vară, el a semnat cu Petrolul, unde a adunat 9 goluri în 20 de meciuri, adăugând și 2 assist-uri.

Alexandru Tudorie. Sursa foto Captură ecran
Tudorie a spus că a învățat câte ceva de la fiecare echipă în care a jucat și că nu ar schimba nimic din trecutul său. „La fiecare echipă am avut câte ceva de învățat. Am căpătat și experiență. Nu mai alerg haotic, nu mai fac greșelile pe care le făceam când eram mai tânăr.
Am avut de învățat de la fiecare antrenor, asta m-a ajutat și ca om, să-mi clădesc un caracter puternic.N-aș schimba nimic la mine sau în trecutul meu. Sunt bucuros că familia este bine și este alături de mine", a reacționat Tudorie.
Cum e Gigi Becali, de fapt, ca antrenor
La 19 ani, Tudorie a jucat la FCSB și a fost făcut de Becali „derbedeu”. Jucătorul a spus că acest incident l-a ajutat să fie mai puternic și să nu mai pună suflet. Fotbalistul a declarat că nu a mai vorbit cu patronul FCSB de atunci și că doar că Mihai Stoica a rămas în relații bune.
„La FCSB s-a spus... Nu patronul neapărat, antrenorul.... (Gigi Becali te-a făcut "derbedeu") Mda, a fost acel incident, care a luat amploare. Probabil, fiind la FCSB, presa a mediatizat foarte mult. Oricum, m-a făcut să fiu mai puternic, să nu pun tot la suflet și să-mi văd de treaba mea. Știu doar eu ce s-a întâmplat.

Gigi Becali. Sursa: x.com
Nu am mai vorbit cu domnul Becali de atunci, de când eram la FCSB, nu ne-am mai intersectat. Cu domnul Mihai Stoica am mai vorbit, am rămas în relații bune. De când eram copil mă știu cu dânsul. Nu de la Galați, ci de la loturile naționale, mă urmărea", a comentat Alexandru Tudorie.
N-a primit niciun ban de la FCSB
În urmă cu 10 ani, Oțelul, retrogradată, a învins ASA Târgu Mureș în deplasare, scor 2-1, și a direcționat trofeul campioanei către FCSB, care obținuse doar o remiză albă în Copou. Alexandru Tudorie a explicat și ce s-a întâmplat după meciul ce-a adus titlul la FCSB în 2015. Fotbalistul a spus că n-a primit nicio primă de la FCSB după acest meci și că a avut un salariu mic încă de la început.
„Nu știu să fi venit vreun ban dinspre Gigi Becali sau FCSB la Galați. Ce primă?! N-am primit nimic, din contră, am lăsat bani la Galați. Când am ajuns la FCSB, ce primă să primesc? (râde) Am avut salariu mic. Eu mi-am făcut datoria de atacant.
Mi-au mulțumit, mie, tuturor de la Galați, și domnul Rădoi, și ce jucători mai erau atunci când am venit la FCSB. Parcă și public, prin aeroport, jucătorii FCSB au scandat: "Mulțumim, Oțelule!”, a povestit Tudorie pentru GSP.