Cum a ieși Călin Georgescu de la BEC, după ce și-a depus candidatura. Video
- Emanuel Nițulescu
- 7 martie 2025, 16:34
Călin Georgescu. Sursa foto: Captură videoCălin Georgescu a fost protagonistul unor momente tensionate vineri, în fața Biroului Electoral Central (BEC), unde și-a depus candidatura la prezidențiale. Însoțit de soția sa și de un număr impresionant de bodyguarzi, Georgescu a fost protejat pe tot parcursul deplasării printr-un lanț uman format din agenți de securitate și susținători. Acest dispozitiv a fost necesar pentru ca politicianul să poată părăsi zona, după ce sute de oameni s-au înghesuit în fața sediului BEC pentru a-l vedea sau a-l saluta.
Înghesuială și busculadă în fața BEC
La depunerea candidaturii lui Călin Georgescu, zeci de susținători veniți din toată țara s-au adunat încă de dimineață în fața Biroului Electoral Central, fluturând steaguri tricolore și afișând pancarte cu mesaje de sprijin. Odată ce Georgescu și-a încheiat scurta declarație de presă și a răspuns la trei întrebări din partea jurnaliștilor, mulțimea s-a apropiat periculos de mult de candidat, creând o busculadă.
Pentru a-i asigura retragerea, bodyguarzii și o parte dintre simpatizanți au format un cordon viu în jurul lui Călin Georgescu și al soției sale, Cristela Georgescu. Astfel, cei doi au fost ghidați cu dificultate spre mașina care îi aștepta în apropierea Băncii Naționale a României.
Mașina l-a preluat pe Georgescu dintr-o zonă cu acces restricționat
În mod normal, circulația rutieră este restricționată în acea zonă din Centrul Vechi, însă autovehiculul care l-a preluat pe Călin Georgescu a reușit să ajungă în fața Băncii Naționale, la doar câțiva pași de sediul BEC.
La ieșirea din sediul BEC, Călin Georgescu a transmis un mesaj către susținătorii săi: „Astăzi, am depus candidatura. Pe 6 decembrie 2024, a fost ucisă democrația. Astăzi, pe 7 martie, poporul român a înviat. Am depus dosarul cu peste 324.000 de semnături, din respect pentru poporul român care a înțeles că trebuie să-și apere democrația și libera exprimare”.
Susținere din partea liderilor AUR și POT
Momentul depunerii candidaturii a fost marcat și de prezența unor figuri politice proeminente. Alături de Călin Georgescu s-au aflat George Simion, liderul AUR, și Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT). Cei doi l-au însoțit pe tot parcursul evenimentului, transmițând un mesaj de unitate și sprijin pentru candidatul care și-a construit imaginea pe mesajele anti-sistem și pe apelurile la suveranitate națională.
Sute de susținători au venit special pentru acest moment, unii dintre ei cu pancarte improvizate, alții cu steaguri sau cu portrete ale candidatului. Scandările de susținere au fost acompaniate de lozinci anti-sistem și mesaje împotriva clasei politice tradiționale.