A fost reținut fostul director al SC Piețe SA Timișoara, Ioan Naselu. Pe numele acestuia a fost făcută o plângere penală pentru șantaj de către doi jurnaliști. Acesta a fost prins joi dimineață pe Aeroportul Otopeni, când încerca să plece în Statele Unitre ale Americii.

După ce a fost prins pe Aeroportul Otopeni, Ioan Naselu a fost luat pentru audieri la Inspectoratul de Politie Județean Timiș. După trei ore de audieri fostul șef Piețe SA Timișoara a fost reținut.

Cine a depus plângerea pe numele lui Ioan Naselu

Plângerea a fost depusă de Dragoș Boța, editor-șef la pressalert.ro împreuna cu soția lui Iulia Boța, director general al debanat.ro. Acuzația a fost făcută pentru șantaj în data de 18 februarie.

Dragoș Boța susține în plângerea transmisă procurorilor că ar fi primit de la Ioan Nasleu un mesaj de amenințare pe WhatsApp, prin care i se cerea să renunțe la articolele defăimătoare, în caz contrar urmând să fie făcută publică o înregistrare video defăimătoare cu soția lui. Boța îi ceruse un punct de vedere în legătură cu un articol care urma să fie publicat.

În 19 februarie, pe numele lui Ioan Nasleu a fost începută urmărirea penală pentru amenințare și șantaj, ulterior renunțându-se la prima acuzație. În 23 februarie, urmărirea penală s-a extins cu încă o infracțiune de șantaj.

“Ni s-a transmis că dacă publicațiile noastre, pressalert.ro și debanat.ro, vor continua să scrie despre ce face va face publică o pretinsă înregistrare compromiţătoare. Cum nu exisă nimic de acest fel și pentru că amândoi nu putem accepta ca viața noastră și activitatea profesională să fie negociată, am decis să facem ce este firesc și normal – să sesizăm autoritățile statului”, au scris pe Facebook cei doi jurnaliști.