Cum a ajuns actor Adrian Văncică. Momentele care i-au marcat viața pentru totdeauna

Cum a ajuns actor Adrian Văncică. Momentele care i-au marcat viața pentru totdeaunaCelentano. Sursa: Arhiva EVZ

Adrian Văncică, care îl interpretează pe Celentano în serialul Las Fierbinți de pe Pro Tv, a povestit că și-a dat seama de când era mic că vrea să fie actor. El a declarat că părinții lui l-au susținut și că a fost dus la teatru când era copil. Cu toate acestea, drumul spre succes n-a fost ușor.

Cum și-a descoperit Adrian Văncică pasiunea pentru actorie

„Eu fiind născut la Târgoviște, acolo nu exista un teatru stabil, dar fiind și aproape de București, veneau foarte multe teatre de aici, că era Bulandra, că era Național, că era Mic, că era Notarra, că era orice. Veneau și jucau și în Târgoviște.

Las Fierbinți

Celentano. Sursa foto: PRO TV

Nu lipseam la niciun spectacol. Eram mic. De la 5, 6 ani, 7 ani, eu am mers la toate spectacolele. Am văzut spectacole mari acolo. Au jucat de la Tamara Buciuceanu, Amza Pelea și Dem Rădulescu. Am văzut spectacole importante.

Poate de aici să-mi fi trezit gustul pentru teatru și să trec dincolo de aoleo, îmi place ca spectator! Îmi place și aș vrea să fac și eu asta. S-ar putea să fi contribuit foarte mult treaba asta” a povestit actorul.

scenă teatru

Teatru. Sursa foto: Arhiva EVZ

I-a fost greu la început

Actorul care îl interpretează pe Celentano a declarat că i-a fost foarte greu la început pentru că nu era din București. Acesta a povestit că mulți regizori îl chemau în București, dar că el nu avea nimic aici și că totul era foarte scump.

„Cel mai greu la început, cel puțin era în perioada aia și, atenție, vorbim de anii 2000, da, deci acum 25 de ani. Cel mai greu a fost să încerci să râmâi în București. Veneau regizori, veneau directori de teatre te vedeau undeva, te vedeau într-un spectacol.

Eu am fost și la Gala HOP la Mangalia pe care am și câștigat-o și veneau să zică: hai la mine, nu știu unde, la ce teatru. Puteai să te duci, să faci, dar dacă îți doreai mai mult, trebuia să rămâi în București și în București rămâneai pe gol.

Aici o chirie costă. Ciorba e mai scumpă decât la Tecuci, ardeiul de la ciorbă e mai scump decât la Tecuci, ăsta a fost greul: să rămâi în București fără să ai ceva știut”, a declarat Adrian Vănică.

Ce a lucrat Adrian Văncică înainte

Actorul a declarat că și-a găsit de muncă destul de ușor și că a reușit să trăiască din actorie. El a spus că a fost MC la multe evenimente până să ajungă să joace în filme și seriale.

„Eu am avut o grămadă de chestii, am lucrat mai mereu. Am fost MC pe la evenimente. În general aveam niște prieteni pe la firme care lucrau, aveau agenții din astea, erau pe evenimente și acolo făceam tot felul de lucruri, cu ce cu mintea nu gândești.

Ba mă jucam și dădeam cu vitaminele nu știu unde, ba tot felul de chestii, ba lansam produse, ba făceam o tombolă. Erau bani, da, am reușit să trăiesc”, a mai spus el pentru Cancan.