Culisele ședinței PNL de la Vila Lac. Bolojan și Thuma, schimb de replici acide. Stenograme

Culisele ședinței PNL de la Vila Lac. Bolojan și Thuma, schimb de replici acide. Stenograme

Tensiunile din PNL au atins cote maxime joi, la ședința conducerii partidului desfășurată la sediul din Vila Lac. Premierul Ilie Bolojan, contestat atât de Opoziție, cât și de membri ai propriului Guvern, a fost vizat de critici chiar în fața colegilor de partid. Antena 3 CNN a obținut stenograme din ședință, care arată confruntarea dintre Bolojan și Hubert Thuma. În urma acesteia, Bolojan s-a impus, iar Ciprian Ciucu a preluat conducerea filialei PNL București în locul lui Thuma.

Momente tensionate în timpul ședinței PNL de la Vila Lac

În ședința Biroului Politic Național al PNL, Ilie Bolojan a propus înlocuirea lui Hubert Thuma din funcția de coordonator al organizației din București, iar președintele PNL a susținut că locul acestuia ar trebui să fie preluat de Ciprian Ciucu, actualul primar al Capitalei.

Potrivit Antena 3 CNN, premierul a lansat primul atac la adresa lui Thuma, fără a-l nominaliza, acuzându-l că nu s-a implicat în alegerile din București, iar replica liderului Consiliului Județean Ilfov nu a întârziat să apară.

Stenograme

Ilie Bolojan, președintele PNL: Dacă Ciprian Ciucu performează, performează și Partidul Național Liberal. Au fost colegi care nu s–au implicat în alegerile pentru Primăria Capitalei.

Hubert Thuma, preşedinte CJ Ilfov: De ce nu îmi pronunțați numele, domnule președinte? Vă referiţi la mine. M–am implicat tot atât cât v–aţi implicat şi dumneavoastră în campania lui Crin (n.red Antonescu). Adică deloc.

PNL este împărțit în două tabere

Una îl susține pe premierul Ilie Bolojan atât la conducerea Guvernului, cât și la șefia partidului, iar cealaltă gravitează în jurul lui Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. Sprijinit de 24 de organizații liberale, Thuma, un apropiat al lui Crin Antonescu, și-ar dori schimbarea lui Bolojan de la conducerea partidului, potrivit Antena 3 CNN.

Însă, până la finalul ședinței de joi, Biroul Politic Național al PNL a votat ca Ciprian Ciucu să îl înlocuiască pe Hubert Thuma și să preia coordonarea filialei PNL București. Prim-vicepreședintele partidului va analiza până la sfârșitul lunii ianuarie 2026 organizațiile liberale de sector (2, 3, 4 și 5) și va propune măsuri pentru îmbunătățirea funcționării acestora, potrivit Agerpres.

Ciprian Ciucu va coordona și grupul liberal din Consiliul General al Municipiului București și a primit mandatul PNL pentru negocieri cu celelalte formațiuni politice la nivelul Capitalei. Întrebat despre tensiunile din partid, secretarul de stat PSD Ciprian Văcaru a declarat că, din perspectiva social-democraților, „dacă PNL dorește să își schimbe premierul, este treaba PNL”.

„Pentru PSD, până la urmă, nu contează cine este premierul țării”, a spus Văcaru.

De asemenea, deputatul USR Cezar Drăgoescu a declarat că dificultățile întâmpinate de Bolojan în PNL sunt rezultatul eforturilor sale de a reforma partidul.

„Eu spun totodată ceea ce vedem astăzi în PNL este încercarea lui Ilie Bolojan de a reforma acest partid, împreună cu încercarea de a face și ceva reformă și în țara noastră. Pentru că este foarte, foarte clar pentru oricine știe cât de cât situația politică din România că sunt două tabere este tabăra pro-Bolojan PNL și tabăra, să zicem, conservatoare, partea cooperativei a fostului USL, care ar prefera oricând o guvernare doar cu cei de la PSD, condusă de domnul Thuma”, a declarat Drăgoescu.

Ne puteți urmări și pe Google News