Evenimentul Zilei > Actualitate > Cu ANIMALELE nu-i de joacă. Şi cele mai adorabile creaturi pot avea INSTINCT criminal | GALERIE FOTO
Cu ANIMALELE nu-i de joacă. Şi cele mai adorabile creaturi pot avea INSTINCT criminal | GALERIE FOTO

Cu ANIMALELE nu-i de joacă. Şi cele mai adorabile creaturi pot avea INSTINCT criminal | GALERIE FOTO

Tot omul ştie că nu este bine să te pui cu fiarele. Fioroasele necuvântătoare pot ucide într-o clipă chiar şi cel mai vexat vânător, nemaivorbind de omul simplu care nu bănuieşte ce pericol îl pândeşte. Aşa că experţii recomandă amatorilor de aventuri să stea la distanţă.

Chiar şi cele mai adorabile creaturi, au fost dotate de mama natura cu arme mortale şi este chiar recomandat să stai la mare distanţă. Unele chiar sunt în lista celor mai periculoase animale din lume.

O colecţie de imagini cu pericolul l-a care se expun oamenii când ignoră legile naturii a fost publicată de Jokerry.

Pufferfish sau peştele balon. Puţini peşti sunt mai drăguţi decât peştele balon, dar nu va lăsaţi păcăliţi. Este al doilea cel mai veninos vertebrat de pe planetă. Ucide prin paralizarea diafragmei, cauzând sufocarea. Pescarii recomandă utilizarea de mănuși groase, pentru a evita otrăvire şi riscul de a fi muşcat. Otrava nu are antidot.

Leneşul Loris. Acest animal arată atât de inofensiv, dar este unul dintre cele puţinele mamifere veninoase din lume. Eliberează la coate o toxină care poate provoca moartea prin șoc anafilactic.  Când este amenințat, lorisul ia toxina în gură şi o amestecă cu saliva şi îşi linge părul pentru a descuraja prădători.

Elanul. Elanii sunt printre cele mai periculoase animale, întâlnite în mod regulat din lume. Ei preferă să fugă din calea omului, dar când se simt ameninţaşi răspunsul este extrem de agresiv. Atacurile elanilor asupra oamenilor sunt chiar mai numeroase decât cele ale urşilor.

Pisici sălbatice. Deşi par o versiune mai mare a pisicilor domestice, sunt feline sălbatice care pot ucide un omul atunci când au chef să o facă.

Cazuarul. Un cazuar arata ca un struţ colorat şi poate fi văzut prin pădurile tropicale din Australia şi Noua Guinee. Pasărea preferă să păstreze distanţa faţă de om, dar se poate dovedi extrem de agresivă. Atacă ţinta cu viteză folosindu-se de gheare pentru a sfâşia.

Caracatiţa cu inele albastre. Fiind atât de mică caracatiţa cu inele albastre poate fi călcată sau atinsă cu uşurinţă pentru ce este greu de văzut. Este considerată ca fiind unul dintre cele mai veninoase animale din lume, putând ucide un om în doar câteva minute. Habitatul se află în apele Australiei şi Japoniei. Otrava sa nu are antidot.

Urşii. Urșii sunt unele dintre cele mai adorabili carnivorelor mari din lume, de multe ori fac subiectul poveștilor din copilărie, iar ursuleţii de pluş sunt printre cele mai căutate jucării din lume. Şi cu toate acestea, din cele mai vechi timpuri, omul ştie că trebuie să se ţină departe de urşi, că o întâlnire cu acest "adorabil" te poate costa viaţa. Chiar şi în cazul urşilor Panda prudenţa trebuie să fie maximă.

Broaştele veninoase. Culorile carismatice pe care le au broaştele veninoase ar putea păcăli un ochi neavizat. Otrava lor însă este una dintre cele mai periculoase din lume. De altfel, tocmai din acest motiv, indienii muiau vârfurile săgeţilor în aceste secreţii toxice ale acesto proscuţe aparent inofensive, tocmai pentru ca ştiau că sunt fatale.

Furnicarul gigant. Furnicarul se hrăneste cu furnici şi termite şi aparent nu pot fi o ameninţare pentru om. Lucrurile nu stau chiar aşa, atunci când se simt în pericol, aceste animale pot sfâşia un om cu ghearele.

Nevăstuica. Înarmate cu fălci puternice şi gheare ascuțite, nevăstuicile pot pune la pământ un prădător la fel de mare ca elanul şi nu se sfieşte să fure de la masa urşilor şi a lupilor.

Sepia Pfeffer. Deși fermecătoare și plină de culoare, colorile aprinse sunt un semn prin care natura ne avertizează sp stăm la distanţă. Otrava sepiei este letală, fiind considerată la fel de puternică precum a caracatiţei cu inele albastre.

Leopardul de mare este una prădător alături de care nu vrei să înoţi. Este îndrăzneț, puternic și curios, și nu se dă în lături să vâneze oameni. În 1985, exploratorul scoțian Gareth Wood a fost muşcat de două ori de picior de un leopard de mare care dorea să îl tragă în mare. De altfel, în 2003, biologul Kirsty Brown, care explora fauna antarctică, a fost ucisă de această creatură după ce a fost muşcată şi trasă în apele îngheţate.

Şopărla Gila. Această şopârlă cu pete roz sau portocaliu este una dintre puținele șopârle veninoase din lume. Deși este lentă, şopârla Gila este capabil de a livra doză fatală de venin când provocată sau este călcată accidental.

Elefantul. Elefantul este adesea descris ca un animal simpatic şi liniştit. Dar dacă este agitat sau dacă este întâlnit în sălbăticie, un elefant poate fi una dintre cele mai periculoase creaturi din lume. Elefanţii au unele dintre cele mai neaşteptate crize furie și sunt recunoscuţi pentru firea răzbunătoare.

Maimuţele. Unele boli purtate de maimuţe se transmite cu uşurinţă la om şi chiar dacă muşcătura unei maimuţe de talie mică nu este fatală, poate eventual să transmită un virus, cum este cel al hepatitei C. Exemplarele de dimensiuni mari, cum ar fi cimpanzei, urangutani și gorilele, pot ucide cu uşurinţă un om.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: