CRONICA TV: Lălăiala inutilă de dinainte de știri

CRONICA TV: Lălăiala inutilă de dinainte de știri

Nu sunt fană a emisiunilor care-ți oferă Acces Direct la o Happy Hour care merge Drept la țintă de obicei, înainte de știri, dar parcă odinioară erau ceva mai suportabile, aveau o oarecare structură și porții mai mici de bârfă și scandal, mai ușor de digerat.

Acum, subiectele pe care le abordează sunt mestecate de o emisiune și apoi pasate la altele, până când nu mai rămâne nimic din ele (asta dacă exista vreo fundație a unui subiect de la început). Față de rubricile scurte și „la obiect” de dinainte, acum avem filozofări la nesfârșit de la un membru al clanului Pastramă care ar fi împărțit o celulă cu tatăl Oanei Zăvoranu. Iată legătura, a destinului sau a providenței?, dintre prima și a doua soție a lui Pepe care ne scăpa până acum! Însă acest Pastramă, după ce a acuzat-o pe mama Oanei că și-a „turnat” soțul la Securitate, l-a amenințat telefonic, în direct, pe Costin Mărculescu, actor după spusele Simonei Gherghe. Situația a degenerat într-o confruntare testosteronică, cu urlete care creșteau în amplitudine și care au tras de timp exact cât era nevoie pentru un ultim „subiect” la sfârșit, de cinci minute, promis în fiecare pauză publicitară: „Simona Gherghe devine prima mentalistă din România”. A făcut și ea un truc, sub îndrumarea lui Leonard Iosefini, care a venit pentru a-și promova cartea de trucuri „magice” și un DVD. Dacă Simona e acum mentalistă, nu poate face să dispară audiența concurenței?

Ne puteți urmări și pe Google News