Criza guvernamentală din Italia. Di Maio: „Fără majoritate, ne îndreptăm spre alegeri”

Criza guvernamentală din Italia. Di Maio:  „Fără majoritate, ne îndreptăm spre alegeri” Sursa: Arhiva EVZ

RAINEWS. "De fiecare dată când oamenii vorbesc despre mine o fac pentru a mă pune împotriva lui Conte. Nu vreau să alimentez această opoziție.

Cu două zile înainte de retragerea din guvern a celor doi miniştri din partidul Italia Viva, am făcut tot posibilul pentru a dialoga, iar fondul de redresare a fost schimbat. Atenţie, am primit încrederea, dar trebuie consolidată. Situația trebuie rezolvată în următoarele 48 de ore.

Dacă există forțe politice care vor să ni se alăture şi care împărtăşesc aceleaşi opinii, atunci așa să fie, altfel, sunt primul care spune să mergem la vot", afirmă ministrul de externe Luigi Di Maio, invitat la emisiunea Mezz'ora in più, de pe canalul Rai 3.

"Dacă în 10 zile majoritatea se va consolida, bine, altfel, sunt primul care spune că alunecăm spre vot. Există îngrijorări, pentru că în tot acest timp ne jucăm chestiuni importante precum vaccinurile, Fondul de Redresare și Europa. Dacă acum nu sunt voturi, atunci nu va exista nici un al treilea executiv Conte: nu există cale de întoarcere. Noi, între Conte și Renzi, îl alegem pe Conte". „Dacă vom găsi o majoritate, bine, altfel sunt primul care spune că alunecăm spre vot”, repetă Di Maio.

Fondul de Redresare

„Trebuie să distribuim ajutoare de 32 de miliarde și nu o putem face pentru că suntem în căutarea voturilor”. "Eu cred că în acest moment, votul pune cetățenii și firmele într-o situaţie extrem de dificilă. Ne aflăm în această criză deoarece Italia Viva i-a retras pe miniștrii și s-a alăturat opoziției. Am prezentat un program pentru următorii doi ani și acum avem nevoie de voturi”.

Ingerința SUA

"Nu cred în amestecul SUA în criza guvernamentală din Italia. În calitate de ministru de externe sunt gata să vă asigur că nu există nicio legătură între administrația Biden și ceea ce se întâmplă cu guvernul italian". "Noi suntem prieteni cu Statele Unite, dincolo de administrații. Desigur că în privinţa schimbărilor climatice și a multilateralismului vom lucra mai bine cu administrația Biden. De altfel, cu noul preşedinte al Statelor Unite ne vom întâlni în curând în Italia".

Vaccinuri

"Sunt mai preocupat de vaccinuri decât de criza politică. Dacă începe campania electorală, este mai mult ca sigur că nu vom avea un guvern care să gestioneze relațiile cu companiile farmaceutice. Lipsa vaccinurilor nu este doar o problemă italiană, ci una europeană. AstraZeneca și Pfizer nu respectă contractul, îi vom da în judecată, însă acum trebuie să păstrăm dozele pentru rapel. Vom face presiune la nivel european pentru ca companiile farmaceutice să onoreze angajamentul”.

"Dacă Germania profită de slăbiciunea altor țări? Pur şi simplu aceste companii farmaceutice au confirmat anumite cantități promiţând mai mult decât puteau oferi. Noi credem că sunt de buna-credință și că a fost o simplă eroare de evaluare. Aceste companii farmaceutice erau obligate să nu mai încheie acorduri private cu națiunile decât după ce terminau de livrat toate dozele stabilite pentru fiecare țară în parte".

Navalnîi

"Suntem pregătiți să întreprindem toate acțiunile necesare din punct de vedere diplomatic pentru ceea ce se întâmplă. Am fost foarte clari cu Rusia: e drept că avem relații excelente, dar cu Navalnîi, comit o greşeală".(Rador)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News