Criza forței de muncă obligă Germania să introducă noi reguli pentru străini. Ce program se pregătește
- Iulia Moraru
- 30 noiembrie 2022, 22:15
Confruntată cu o criză acută de angajați, Germania pregătește un cadru legislativ pentru instituirea unui sistem pe puncte, pentru a atrage forță de muncă străină.
Sistemul pe puncte este inspirat din modelul canadian și vine în sprijinul celei mai mari economii din Europa, care se confruntă cu un deficit de muncitori pe anumite sectoare de activitate. Astfel, cetățenii cu un bun potențial, din afara UE, trebuie să poată sta în Germania o perioadă mai îndelungată de timp, pentru a-și putea găsi un loc de muncă, potrivit documentului publicat după ședința de guvern.
Germania, în căutare disperată de muncitori calificați
Prin urmare, un cetățean străin, care este bun cunoscător al limbii germane și care este calificat, fie pe IT, gastronomie sau în domeniul medical, ar trebui să poată locui în Germania timp de până la un an pentru a căuta de lucru şi a fi angajat de probă.
În acest context, ministerul Muncii al Germaniei s-a angajat ca în lunile ce urmează să fie elaborată o lege pentru „imigraţia de forţă de muncă specializată”. La rândul său, ministrul muncii Hubertus Heil a declarat: „Trebuie să atragem lucrători specializaţi şi să acceptăm imigraţia”.
Cea mai mare economie europeană este amenințată de îmbătrânirea demografică.
Studenții sunt așteptați în Germania
Pe lângă aducerea muncitorilor străini, Berlinul vrea de asemenea să atragă străinii să vină la studii în Germania. „Vrem să ne unim forţele pentru ca oamenii să vrea să vină la noi ca să trăiască şi muncească”, a spus secretarul de stat pentru migraţie şi integrare, Reem Alabali-Radovan.
„Din punctul de vedere al companiilor, acesta este drumul ce trebuie urmat”, a spus la rândul lui Achim Dercks, director adjunct al Federaţiei germane a camerelor de comerţ şi industrie (DIHK), potrivit digi24.ro.
Și cancelarul Olaf Scholz a anunţat că intenţionează să reformeze sistemul de imigraţie şi legile privind cetăţenia din Germania. Locurile de muncă vacante se află la un nivel record, 853.315 locuri de muncă fiind raportate în 2022 până în octombrie.
Potrivit planurilor ministrului de interne, imigranţilor li se va permite să aibă dublă cetăţenie, iar aceștia vor putea deveni germani naturalizaţi în cinci ani în loc de opt.