Criză de specialiști în industria de securitate cibernetică. Numărul pozițiilor neocupate a crescut masiv în ultimii ani
- Andrei Narița
- 5 septembrie 2022, 06:34
În perioada 2013-2021, la nivel mondial, numărul de poziții neocupate în industria de securitate cibernetică a crescut cu 350%, mai exact de la 1 milion la 3,5 milioane.
Potrivit unei analize Cybersecurity Ventures, citată de blogul din România al producătorului de soluţii antivirus Eset, decalajul de competențe digitale în domeniul securității cibernetice nu reprezintă o noutate.
În momentul de față, acest domeniu funcționează cu două treimi din necesarul de care are în realitate nevoie, iar angajații care se află în prima linie a industriei sunt predispuși la „burnout” profesional.
Tony Anscombe, specialist Eset, a declarat că majoritatea angajaților din domeniul securității cibernetice dau semne de epuizare, printre care se numără oboseala, cinismul și neplăcerea de a fi la muncă.
Industria securității cibernetice duce lipsă de specialiști
„Două sau poate trei din cele patru comportamente sunt probabil identificabile la o mare parte din angajaţii din domeniul cibernetic, unde cinismul pare a fi o cerinţă de muncă în industrie - suntem condiţionaţi să nu avem încredere în nimic şi să verificăm totul", a declarat Tony Anscombe.
Mai mult, angajații se plâng adesea că munca lor nu este apreciată îndeajuns de organizație, iar lipsa de personal duce la o creștere a volumului de muncă. Cu toate acestea, specialiștii susțin că există strategii care pot ajuta la combaterea epuizării.
Chiar dacă există o criză a angajaților în acest domeniu, multe companii solicită candidaților o diplomă de licență în domeniu și să aibă o experiență de 3-5 ani. „Îndeplinirea simultană a acestor cerinţe poate fi unul dintre factorii care determină existenţa poziţiilor vacante din industrie", se arată în analiză.
Soluții pentru companii: reducerea cerințelor și atragerea celor mai puțin experimentați
Angajatorii din această industrie trebuie să atragă pe cei mai puțin experimentați în domeniu, dar pasionați de oportunitățile de carieră din IT, astfel aceștia vor ajunge să dobândească experiența necesară pentru protecția împotriva viitoarelor atacuri cibernetice.
Mai mult, potrivit Eset, securitatea cibernetică ar trebui inclusă în școală, încă de la liceu sau chiar din clasele mai mic.
„(...) Vorbim despre necesitatea ca securitatea cibernetică să fie luată în considerare şi studiată din toate perspectivele, ca design de produs, ca parte a unui proces de business şi altele asemenea, fiind astfel conectată cu fiecare temă predată la clasă. (...) Integrarea în acest fel a securităţii cibernetice ar evita, sperăm, lipsa de talente şi forţă de muncă viitoare şi, cel mai important, burnout-ul celor care aleg o carieră în această ramură IT", au precizat cei de la Eset.
Reamintim că Eset este în topul companiilor care oferă servicii de detecție și analiză a conținutului malware, fiind prezentă în 180 de țări, scrie wall-street.ro