Cristina Țopescu, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ despre tatăl său! Ce se întâmplă cu comentatorul sportiv

Cristina Țopescu, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ despre tatăl său! Ce se întâmplă cu comentatorul sportiv

Jurnalista Cristina Țopescu a trasmis un mesaj emoționant despre tatăl său comentatorul sportiv Cristian Țopescu, care este internat în spital, în stare gravă.

Cristina Țopescu a scris pe contul său de Facebook că încă mai speră într-o minune și că toate gândurile bune ale oamenilor ar putea să-l ajute pe tatăl său s-și revină.
 
"Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viața am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viața e o luptă, deci te luptă! Și acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun și eu acum, când mă înțelege, dar nu-mi poate răspunde: ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult! Mă rog să mai aibă puterea să lupte și vă mulțumesc din suflet celor care sunteți alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup și suflet pentru țara asta întotdeauna. Atât de mult, încat acum poate și asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, și-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru țara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Și-a pus tot sufletul în ce-a facut, acum sufletul lui e puțin obosit, dar iubirea noastră și poate și a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul și le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, încă mai sper!", a scris Cristina Ţopescu pe Facebook.
 
Comentatorul sportiv, în vârstă de 81 de ani, a fost internat la Spitalul Elias din București din cauza unei crize de diabet zaharat.