Cristina Țopescu a murit! Cât chin a îndurat! „Pentru că viața ne-o putem lua și noi...”

Sandra Salagean
13 ianuarie 2020, 01:04

„21 decembrie 1989. Tocmai ce ieșisem din închisoare de două zile, nici nu mă dezmeticisem bine, nu-mi venea, încă, să cred că sunt liberă.”, scria Cristina Țopescu în jurnalul ei cu amintiri. A fost întemnițată de comuniști pentru că a încercat să meargă la mama ei, atunci grav bolnavă, în Germania. A îndurat un regim pe care nici măcar soldații nu-l îndurau, dar ea a putut. Așa, mică, firavă, o copilă. A îndurat și a iertat și asta a povestit despre recăpătarea libertății:

Cristina Țopescu lasă în urma ei o mulțime de emisiuni, reportaje, dar și cuvinte așezate într-un jurnal ce va rămâne în istorie.

„Nu știi cât de neprețuită este libertatea până nu ți se ia, până nu ai fost închis măcar o săptămână. Primim tot de ca și cum ni s-ar cuveni. Când, de fapt, nimic nu ni se cuvine și orice ne poate fi luat oricând de către alții, de viață sau de noi înșine. Pentru că viața ne-o putem lua și noi singuri când ajungem să n-o mai prețuim. Nu apreciem nimic din ceea ce avem până-n momentul în care ni se ia, într-un fel sau altul, așa e natura umană, ingrată și superficială.

Atunci, în ’89, la libertatea pe care mi-o recâștigasem după un periplu de trei luni prin cinci închisori (batalionul de la Oravița, arestul de la Reșița, Penitenciarul de la Timișoara, Jilava și arestul din Rahova), se adăuga libertatea noastră, a tuturor, libertatea poporului meu. Știu, sună patetic, dar așa simțeam atunci, patetic, toți simțeam patetic, ne iubeam, ne îmbrățișam, ne câștigaserăm libertatea pe care n-o avuseserăm niciodată (cel puțin, generația mea). Eram beată de fericire, de libertate, de speranță și exaltare pentru ce va să vină.