Cristiano Ronaldo a fugit cu familia sa din Italia. Unde s-a refugiat starul lui Juventus, de teama coronavirusului

Cristiano Ronaldo a fugit cu familia sa din Italia. Unde s-a refugiat starul lui Juventus, de teama coronavirusului Sursa foto: EPA/GIANNI NUCCI

Italia, cea mai afectată țară din Europa de coronavirus, a suspendat toate competițiile sportive, cel puțin până pe 3 aprilie. Cristiano Ronaldo a părăsit Peninsula, alături de familia sa.

Presa portugheză susține că starul lui Juventus Torino a plecat de urgență din Italia, cu familia sa, la reședința sa din orașul natal Funchal. Totodată, cvintuplul câştigător al „Balonului de Aur” şi-a dorit să fie alături de mama sa, victima unui accident vascular cerebral, suferit la începutul acestei luni.

Duminică, Cristiano Ronaldo a evoluat cu Juventus în „Derby d'Italia”, împotriva lui Inter Milano, scor 2-0, marcând, astfel, al 1.000-lea meci din cariera sa. Rămâne de văzut dacă Ronaldo va juca cu Juventus marți, 17 martie, contra lui Lyon, în returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor (în tur, 0-1).

Ne puteți urmări și pe Google News