Cristi Chivu se rușinează de Hagi ca un copil. Ce nu face niciodată
- Maria Pană
- 7 aprilie 2025, 10:55
Cristi Chivu. Sursa foto: Instagram Cristi Chivu a explicat în cadrul unui interviu, faptul că nici acum nu fumează în fața lui Gică Hagi, deși acesta știe că este fumător. De altfel, internaționalul a evitat ani de zile să facă acest gest de față și cu Gică Popescu.
Cristi Chivu s-a apucat de fumat, din joacă
Internaționalul a povestit că nu a fost un împătimit al țigărilor. Totuși, în momentul în care a plecat în Olanda decis că e cazul să se apuce și de acest lucru. ”Eu am fumat de mic, mă rog, de la 18 ani. Am început la Ajax să fumez. Mă mai prostisem eu la Craiova, dar nu eram fumător. Când am plecat la Amsterdam, în aeroport, țin minte și acum mi-am cumpărat un cartuș de țigări.

Cristi Chivu pleacă de la Inter. Sursa Foto: Arhiva EVZ
Dar eu nu fumam. Nici acum nu știu de ce mi-am luat cartușul. Și în cele 6 luni petrecute în hotel, am început să fumez. Deschideam câte un pachet. Fumam, dar fumam puțin”, a explicat el.
”Nu mă mai ascund de Popescu”
Pe de altă parte, fotbalistul a explicat că în fața lui Popescu și Hagi s-a ferit să fumeze. Asta pentru că le purta un respect aparte, drept urmare, o dădea cotită. ”Nici acum nu fumez în fața lui Hagi. Deși el știe că fumez. Hagi și Popescu erau așa pentru mine, mi-era jenă de ei. Acum cu Popescu când mă văd, fumez, nu mai ascund de el.
Dar de Hagi, nici în ziua de azi nu pot. Deși a mai ieșit afară și a ieșit și el după mine. Da în această situație, mă gândeam că eu mi-am făcut treaba, am încercat să mă ascund”, a povestit internaționalul. În acest moment Cristi Chivu este antrenorul echipei italiene Parma. Internaționalul a jucat multă vreme în Italia la A.S. Roma, drept urmare talentul său este cunoscut în Peninsulă, acolo unde și locuiește.