„E singura solutie! Stati in casa! Stati in casa! Evitati sa va expuneti riscului de a da sau lua acest virus! E foarte usor transmisibil. Da-l dracu’ de Campionat European! Nu mai intereseaza pe nimeni fotbalul! Nu mai intereseaza pe nimeni ca s-a incheiat campionatul in Romania sau Franta. Hai sa ne gandim la ce se intampla in lume. Masurile de carantina sunt luate pentru ca acest virus e usor transmibil! Nu e de gluma! Stati in casa! Sa nu creada nimeni ca e Batman, Superman sau mai stiu eu cine! Stati dracu’ acasa! Nu inseamna ca daca beti o tuica dimineata nu luati coronavirus!”, a susținut Cristi Chivu la Pro TV.

El a explicat ce se întâmplă în Italia, unde este carantină totală.

„Autoritatile ne-au dat un formular prin care trebuie sa justificam de ce iesim din casa. E carantina totala, nu e de gluma! E interzis sa iesim din casa. Se pare ca e singura masura importanta pentru a nu raspandi acest virus. E un virus nou, de care nu stim foarte multe, nu stim cu ce se trateaza. Se presupune ca atat timp cat stam in casa exista un risc minim. Avem un formular pe care trebuie sa-l completam de fiecare data cand iesim. In rest, stam in casa. Nu se stie ce se va intampla, noi ne asteptam la orice. Daca masurile luate nu vor avea rezultat, se vor lua altele mult mai drastice”, a adaugat Cristi Chivu.

Adelina Chivu, sotia fostului fotbalist, a comentat și ea pe marginea acestui subiect, declarându-se dezamagita de faptul ca multi romani din diaspora au ales sa se intoarca in tara.

„Am fost suparata cand am aflat ca toti romanii din Italia si Spania pleaca in Romania. Asta m-a speriat. Am si eu parinti acolo, am rude, am prieteni”, a spus aceasta.