Creșterea polițelor RCA. Ce trebuie să știe șoferii

Creșterea polițelor RCA. Ce trebuie să știe șoferiiMașini. Sursa foto: Arhiva EVZ

Asigurătorii afiliați Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România au justificat schimbările legate de polițele RCA. Totodată, aceștia au evidențiat legătura dintre valoarea poliței și dauna medie. UNSAR a adus în prim plan și rezultatele unui sondaj recent, referitor la solicitările șoferilor. Conform acestuia, aceștia vor ca asiguratorii să le ofere o listă cu service-urile unde pot efectua reparațiile în baza polițelor.

Asiguratorii, despre creșterile polițelor RCA

Majoritatea șoferilor intervievați în cadrul analizei au oferit același răspuns. Cei mai mulți consideră că asiguratorii ar trebui să le ofere liste cu service-urile autor în care își pot repara mașinile, în baza poliței RCA.

Masini

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Majoritatea covârșitoare a șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își poată repara mașina, în cazul unui accident, potrivit celui mai recent studiu IRES – Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.

Astfel, întrebați dacă le-ar fi de folos, în cazul în care ar avea un accident rutier, să primească din partea asigurătorului o propunere, cu titlu informativ, cu unități service unde să își poată repara mașina, 85% dintre respondenți au răspuns afirmativ. Cercetarea sociologică a fost realizată de IRES, la solicitarea UNSAR, în primul trimestru al acestui an, pe un eșantion reprezentativ de 1.028 respondenți 18+ ani, care conduc un autovehicul”, a informat UNSAR.

Cerințele șoferilor care au încheiat asiguarea

Totodată, șoferii intervievați au menționat că valoarea reparațiilor efectuate în service-urile partenere nu ar trebui să fie mai mare decât costurile suportate de asigurat.

„Aceeași cercetare sociologică arată și că majoritatea șoferilor români (56%) spun că i-ar deranja mult și foarte mult situația în care costul reparației efectuate într-un service ar fi cu mult mai mare în cazul în care aceasta s-ar realiza în baza poliței RCA, față de cazul în care acest cost ar fi suportat din bugetul personal al unui șofer”, a transmis UNSAR.

Creșterea daunei medii RCA. Despăgubiri record în anul precedent

Rezultatele sondajului arată că sumele alocate reparațiilor conduc la  majorarea daunei medii, care în final este suportată de toți asigurații care plătesc polițe RCA.

RCA, daune

Sursă foto: Dreamstime.com

„Atât fenomenul fraudelor, cât și creșterile costurilor cu reparațiile sunt factori care conduc la creșterea daunei medii RCA, care s-a mărit cu peste 8% în 2023, ajungând la valoarea de 10.750 lei. Toate daunele sunt, în final, plătite din primele de asigurări pe care toți deținătorii de vehicule sunt obligați să le plătească în baza legii. În concluzie, acest sondaj relevă încă o dată faptul că șoferii români știu ce soluții sunt necesare pentru îmbunătățirea legislației actuale privind asigurarea RCA”, au mai spus asiguratorii.

Anul trecut, asigurătorii au achitat despăgubiri record în temeiul polițelor RCA, însumând 4,2 miliarde de lei.