Cozmin Gușă: Cozmin Gușă oferă detalii subterane din cazul Sorin Oprescu

Cozmin Gușă: Cozmin Gușă oferă detalii subterane din cazul Sorin Oprescu

Cozmin Gusă a afirmat la Realitatea TV că manipularea legată de Sorin Oprescu este una uriaşă, deşi nu pare şi că Primăria Capitalei a fost "o vacă de muls pentru şantajişti", cărora acum le este extrem de frică de ceea ce ar putea denunţa fostul edil al Capitalei. De asemenea, acesta a afirmat, potrivit stiripesurse.ro, că din dorinţa de a nu se spune ce s-a întâmplat la Primăria Capitalei şi cum a fost devalizat bugetul Primăriei se fac "jocuri de intimidare" şi se pune presiune asupra Realitatea TV.

"După primul val de manipulare a mai urmat un val, în care au apărut informaţii că un anumite Alexandru sau Bogdan Popa, ar fi dat bani către Realitatea, către mine sau către Rareş Bogdan", a afirmat acesta la Realitatea TV.

"Subiectul ar putea să pară banal pentru că se mai fac denunţări fară dovezi, însă Realitatea TV a fost singura televiziune care a discutat despre minciuna de la Primăria Capitalei, despre devalizarea bugetelor, în condiţiile în care mulţi moderatori şi multe trusturi de presă au fost prietenoase cu Sorin Oprescu", a afirmat Cozmin Gusă.

"Jocurile acestea sunt de intimidare. Tocmai din dorinţa de a nu se discuta despre ceea ce s-a întâmplat la Primăria Capitalei", a continuant consultantul politic, explicând că în alte trusturi se discută despre "bolnavul" Oprescu, despre zecile de boli de care suferă acesta. "Presa îl prezintă pe Sorin Oprescu într-o lumună favorabilă", a completat Cozmin Guşă.

"Primăria Capitalei şi primarii ei au fost nişte vaci de muls pentru şantajişti. Toate acestea au răbufnit cu arestarea lui Sorin Oprescu. Fostul edil de al Capitalei este un tip destul de simpatic care a reuşit să îşi facă mulţi prieteni, dar acest lucru nu scuză faptele sale", a declarat Cozim Guşă.

"Foarte multă lume, din presă şi politicieni, s-au infruptat din aceasta vacă", a spus consultantul politic, explicând că Realitatea TV a discutat despre aceste probleme, iar acest fapt nu a convenit.

"România nu este bolnavă doar la nivelul politicii sau la nivelul Primăriei Capitalei, ci şi la nivelul presei". a mai precizat acesta.

Legat de informaţiile din presă despre Realitatea TV, Cozmin Guşă a afirmat:  "Toate informaţiile apărute vin să decredibilizeze. Acum o săptămână, acel zvon neverificat privind faptul că eu şi Rareş Bogdan l-am fi avertizat pe Sorin Oprescu a beneficiat de mediatizare fără ca nimeni să ne ceară părerea. Nimeni nu şi-a pus întrebarea cum a fost afectat brandul Realitatea din acea mediatizare nedovedită. Presa a preluat de la cap la coadă o informaţie greşită pe care după aceea nu a dezminţit-o", a detaliat consultantul politic.

"Realitatea, în condiţiile în care nu este arondată politic, rezistă foarte greu şi este sub presiune dublă: atât presiunea din partea celorlate televiziuni care sunt arondate politic, cât şi a politicienilor. Sub acastă presiune, unele informaţii pot să facă mult rău unui post care nu are premieri în postura de prieteni şi care încearcă să facă ceva", a mai precizat Cozmin Guşă.

"Responsabilitatea presei trebuie să existe. Nimeni nu îi mai trage la răspundere pe cei care publică informaţii false. CNA-ul se pare că nu mai există şi nici Clubul Român de presă", a continuat Cozmin Guşă.

Revenind la Sorin Oprescu, Cozmin Guşă a declarat că "magnitudinea scandalului nu cuprinde doar persoane Sorin Oprescu şi realaşiila sale, ci şi o mulţime de instituţii şi de oameni cărora le tremură chiloţi din princina faptului că Sorin Oprescu ar putea dezvălui informaţii legate de complicităţi care au legătură chiar şi cu mass-media".

Ne puteți urmări și pe Google News