Cozmin Guşă îl atacă dur pe Victor Ponta: „Este un pârâcios, îşi face griji pentru soarta personală”

Cozmin Guşă îl atacă dur pe Victor Ponta: „Este un pârâcios, îşi face griji pentru soarta personală”

Cozmin Guşă, consultant politic, lansează un atac dur la adresa lui Victor Ponta, acesta considerând că implicarea în partidul Pro România se datorează nevoilor personale.

Guşă susţine că Victor Ponta îşi negociază soarta, dar atrage atenţia că şi Traian Băsescu a încercat acest lucru, şi deşi are mult mai multe resurse, nici acestuia nu i-a mers prea bine.

„Demersul lor este anevoios și, după părerea mea, nu o să aibă șanse de succes. Ceva o să facă în a aduna câțiva parlamentari, dar asta în niciun caz nu o să le dea o alonjă electorală. Altfel, e evident că scopul pentru care a fost creat este să încerce să subțieze zestrea parlamentară a majorității actuale.” a spus Cozmin Gușă, conform DCNews.

Consultantul politic nu s-a oprit aici, ci a continuat spunând că atitudinea de „pârâcios” pe care o exprimă Ponta, a împrumutat-o de la prietenul său, Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Atitudinea asta de pârâcios a lui Victor Ponta, pe care o adoptă în relația cu fostul prieten și coleg, Dragnea, respectiv cu alții din partid nu e ceva care să fie aplaudat chiar de către electoralul clasic al lui Ponta. Cred că este un proiect făcut pe repede înainte, din dorința de a negocia ceva legat de soarta personală, în primul rând a lui Victor Ponta, dar poate și a altora din jurul lui. Ca la începutul oricărui proiect politic din România, le doresc succes”.

Consultantul politic a încheiat seria de atacuri susţinând că fostul premier îl copiază pe Traian Băsescu, doar că nu va avea succesul, de altfel minim, al acestuia.

„Victor Ponta urmează modelul lui Băsescu, care l-a și inspirat de-a lungul carierei, care, brusc, din președintele României a devenit opozantul de serviciu. Am văzut că, cu chiu, cu vai, cu tot talentul lui Băsescu și cu toate resursele lui, abia dacă a trecut pragul Parlamentului. Ponta e mai puțin talentat decât Băsescu și are mai puține resurse la dispoziție, pare că e un joc personal al său și nu foarte determinat”, a concluzionat acesta.