Coșmar de apatrizi români. Un an și jumătate sechestrați pe aeroportul Otopeni
- Mihnea-Petru Pârvu
- 25 octombrie 2018, 00:00
Familia Codreanu, cu doi copii minori, a emigrat în Germania imediat după Revoluție. Acolo, soții Codreanu au renunțat la cetățenia română, cu speranța că o vor obține pe cea germană. Deziderat, însă, neîmplinit.
După ani și ani de muncă, în care șiau asigurat traiul onest, muncind, cei patru români s-au trezit expulzați de autoritățile din Germania și au ajuns, forțat, pe aeroportul Otopeni, în prezent rebotezat Henry Coandă. Acolo au rămas peste 500 de zile. Ei reclamau că se încalcă flagrant atât legislația romănă cât și acordurile bilatrale româno-germane. Soții Codreanu, aflați într-o recluziune forțată în „țara nimănui”, de pe aeroport, nu au găsit înțelegere nici măcar de la ai noștri. Nu puteau nici să intre și nici să iasă din țara noastră. Ampla anchetă a EVZ a fost publicată pe 9 iunie 2003.
INFO
Potrivit Tribunalului European reținerea abuzivă, în zona neutră a unui aeroport, încalcă articolul 5 al CEDO.
CV
Nicoleta Savin, autoarea amplei anchete, a fost șef de secție și Redactor Șef-Adjunct la EVZ. Ea mai scris și pentru România liberă și Cotidianul.